Seful SIE, desemnat premier

Presedintele Traian Basescu a anuntat, luni seara, numele premierului desemnat: Mihai Razvan Ungureanu, directorul Serviciului de Informatii Externe (SIE) si fost ministru de Externe (in perioada 2004-2007). Seful statului i-a multumit lui  Emil Boc “pentru profundul devotament pe care l-a avut in serviciul public” si pentru ca “a lasat o Romanie cu crestere economica, pregatita sa faca fata eventual unui nou val al crizei economice la nivel european”. Presedintele a precizat ca a respins “abordarea PSD-PNL-PC, prin cei trei lideri, care au solicitat demisia Guvernului, a mea, alegeri anticipate pe fondul deja instalatului boicot parlamentar”. Basescu a argumentat ca i s-a parut “imposibil de acceptatat impingerea tarii in instabilitate, eu sa ma fac ca numesc guverne, sa stiu ca vor cadea, sa dizolv Parlamentul si peste 3 luni sa facem alegeri”.

“In principiu, a fost agreata numirea lui Mihai Razvan Ungureanu in functia de prim-ministru desemnat. Dansul va incepe un efort de negociere cu coalitia pentru stabilirea programului si a cabinetului in cursul zilei de maine”, a declarat Traian Basescu, dupa consultarea cu liderii partidelor parlamentare.

Seful statului a adaugat ca “Presedintele nu poate da un mandat unui prim-ministru, dar poate spune ce gandeste”, si s-a lansat in indicatii: “Un nou Guvern trebuie sa marcheze un nou inceput asezat pe succesele Guvernului anterior, legate de stabilizarea macroeconomica. Vom avea cifrele oficiale la mijlocul lui februarie, vom constata o crestere de 2,5 procente. Pe aceasta baza, cred ca prioritatea numarul unu e efortul de a restabili treptat nivelul de trai al romanilor”, a precizat Traian Basescu.

Presedintele a mai spus ca “un al treilea obiectiv este respectarea obligatiilor asumate de Romania in relatiile internationale, inclusiv cele vizand acordurile cu institutiile financiare internationale”.

Seful statului a adaugat ca “va trebui sa continue lupta impotriva coruptiei in mod nediscriminatoriu”. “Trebuie procedat ca si pana acum, dar si poate mai eficient, in a se pune capat actelor de coruptie, in mod deosebit a celor care exercita puterea, central si local”, a punctat Basescu.

Alegerile anticipate, excluse

Formatiunile din actuala coalitie au optat pentru mentinerea coalitiei si desemnarea unui premier, exprimand punctul de vedere ca doresc sa continue guvernarea, a mai spus seful statului. Cat despre propunerea Opozitiei, adica “demisia Guvernului, a mea, alegeri anticipate pe fondul deja instalatului boicot parlamentar”, Traian Basescu a fost intransigent: “Vreau sa intelegeti un lucru fundamental: orice instabilitate a Romaniei genereaza dificultati in finantarea statului, care vizeaza doua aspecte: creditele scadente, care trbeuie refinantate, si finantarea deficitului acestui an, prognozat intre 1,9 si 2,4% din PIB. Din acest punct de vedere, mi s-a parut imposibil de acceptatat impingerea tarii in instabilitate, eu sa ma fac ca numesc guverne, sa stiu ca vor cadea, sa dizolv parlamentul si peste trei luni sa facem alegeri. De la caderea primului Guvern, pot fi organizate alegeri anticipate in cinci luni. Va rog sa va imaginati Romania cu un Guvern interimar, care nu poate gestiona decat treburile curente ale tarii. Am convingerea ca Romania ar avea probleme formibdabile, si de credibilitate, si de finantare. Optiunea mea se indreapta catre instalarea imediata a unui nou Guvern, Parlamentul va decide”, a conchis Basescu.

Prioritate: stabilitatea economica si politica  a Romaniei

Mihai Razvan Ungureanu a declarat ca prioritatea sa esentiala este “stabilitatea economica si politica a Romaniei”, precizand ca are experienta unor institutii care sub mandate sale s-au modernizat, Ministerul de Externe si SIE, iar independenta sa politica ii garanteaza “spatiul necesar pentru a-mi indeplini acest mandat”. “E o responsabilitate mare, pe care mi-o asum constient de dificultatea acestei posturi. Mi-o asum si va asigur ca se va indeplini cu seriozitate. Am experienta unor institutii care, sub mandatele mele s-au modernizat si au devenit performante: Ministerul de Externe si SIE”, a precizat el, punctand ca reformele vor continua.

“Am fost intotdeauna, prin functiile ocupate, loial interesului public si loial in primul rand intereselor nationale. Guvernul are nevoie de increderea cetatenilor Romaniei”, a mai spus Ungureanu.

El a precizat ca optiunile sale ideologice au fost intotdeauna de dreapta. Primul sau obiectiv este formarea “cu celeritate” a Guvernului, apoi are in vedere “discutii cu Coalitia, pentru formarea programului de guvernare, intrevederi cu liderii Opozitiei, identificarea temelor de interes national, acolo unde vointa politica trebuie sa se manifeste transpartinic”.

Magda SEVERIN

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.