Ministerul Dezvoltării cumpără 659 de microbuze, autobuze şi autocare

Achiziţie masivă la Ministerul Dezvoltării: 486 de microbuze cu 16+1 locuri, 140 – autobuze cu 28+2 locuri, 30 – autovehicule cu 8+1 locuri şi 3 autobuze sau autocare cu 58+2 locuri, pentru transportul şcolar şi deplasarea sportivilor, precum şi a colectivelor tehnice. Potrivit anunţului publicat pe www.e-licitatie.ro, valoarea estimată a contractului, care poate lua forma unei asocieri, este de 105.645.161,29 lei (aprox. 24 milioane de euro) fără TVA, bani de la bugetul de stat.

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 11 august, ora 10.00. Ofertele vor fi deschise în aceeaşi zi, la ora 12.00, la sediul MDRAP. Ofertantul trebuie să fie înregistrat în SEAP.

Contractul va fi atribuit firmei care va depune oferta cu preţul cel mai scăzut iar vehiculele vor fi livrate în termen de 6 luni atât la Ministerul Dezvoltării, cât şi la Ministerul Educaţiei şi la Ministerul Tineretului şi Sportului.

Ministerul Dezvoltării va primi 300 de microbuze cu 16+1 locuri, 100 autobuze cu 28+2 locuri, necesare asigurării transportului şcolar pentru elevii din comunitatile rurale îndepărtate de unităţile şcolare la care sunt arondaţi.

Tot MDRAP va primi 65 microbuze cu 16+1 locuri, pentru dotarea unităţilor administrativ teritoriale în vederea asigurării mijloacelor de transport unităţilor de învăţământ preuniversitar care au în structura şi secţii de club sportiv şcolar, necesare deplasărilor sportivilor şi colectivelor tehnice aferente la competiţiile sportive interne şi internaţionale.

Ministerul Tineretului şi Sportului va primi 53 de microbuze cu 16+1 locuri, 30 de autovehicule cu 8+1 locuri, 14 autobuze cu 28+2 locuri, precum şi 3 autobuze sau autocare cu 58 + 2 locuri, pentru asigurarea mijloacelor de transport unităţilor aflate în subordinea acestuia, necesare deplasărilor sportivilor şi colectivelor tehnice aferente la competiţiile sportive interne şi internaţionale.

Ministerul Educaţiei Naţionale ar urma să primească 68 de microbuze cu 16+1 locuri şi 26 de autobuze cu 28+2 locuri, în vederea asigurării mijloacelor de transport unităţilor aflate în subordinea acestuia, necesare deplasărilor sportivilor şi colectivelor tehnice aferente la competitiile sportive interne şi internaţionale. (M.S.)

Imagine: ZIUA CARGO

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.