Scandalul laptelui contaminat cu aflatoxină, generat chiar de ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, i-a adus în pragul falimentului pe cei peste 500.000 de fermieri care sunt nevoiţi să arunce zilnic laptele muls de la vaci, deoarece procesatorii nu îl mai cumpără. Sunt afectaţi şi distribuitorii, deopotrivă, de isteria generală indusă de autorităţi prin anunţurile privind suspiciuni de lapte toxic, deşi au fost confirmate numai 7 din peste 1.300 de probe colectate. Dar cum ANSVSA nu a pronunţat numele fermei vinovate, cumpărătorii au refuzat să mai ia orice lapte românesc de pe rafturile magazinelor şi, mai mult, niciun alt produs specific: brânză, iaurt etc.. Sunt afectate 95% din vânzări, iar producătorii acuză că, de fapt, autorităţile îi sabotează în favoarea produselor din import.
Miercuri, producătorii au chemat şi televiziunile să filmeze cum aruncă laptele bun pe câmp. Numai în zona Brăneşti de lângă Bucureşti, un singur fermier a deversat 10 tone de lapte care trecuse cu brio toate testele.
Reprezentanţii fermierilor îi cer demisia ministrului Daniel Constantin, care nici măcar nu i-a primit la discuţii. Ei acuză că, de 9 zile, de când demnitarul a ieşit public şi a anunţat, fără a aştepta rezultatul analizelor de laborator, că autorităţile au suspiciuni de contaminare cu aflatoxină, ei au fost nevoiţi să arunce 3,6 milioane de litri de lapte.
Isteria publică indusă de autorităţi a produs pierderi imense fermierilor, de circa 200 de milioane de euro, în total, iar ei estimează că, dacă situaţia va continua încă 2 săptămâni, vor fi nevoiţi să închidă fermele şi să ducă vacile la abator. Iar aceasta după ce s-au chinuit timp de 20 de ani să-şi construiască acele ferme şi să aducă din străinătate vaci de calitate. Acum, s-au trezit „distruşi” de chiar ministrul Agriculturii şi de autorităţile statului, acuză Costel Caras, directorul Asociaţiei Crescătorilor de Vaci Holstein-Ro.
Reprezentanţii micilor fermieri au venit, miercuri, la Ministerul Agriculturii să-i ceară socoteală lui Daniel Constantin, dar acesta nu numai că nu i-a primit, dar nu a trimis nici măcar un secretar de stat să stea de vorbă cu ei, ci două directoare care nu erau „pe domeniu”.
Fostul şef al ANSVSA ajunge consilierul lui Ponta
ANSVSA este şi ea acuzată că întârzie anunţarea rezultatelor analizelor, dar mai ales că, prin ascunderea numelui producătorului unde s-a confirmat contaminarea cu aflatoxină, a aruncat anatema asupra tuturor producătorilor.
Totodată, micii fermieri sunt uluiţi că fostul preşedinte al ANSVSA, Mihai Ţurcanu, a fost angajat consilier de chiar premierul Victor Ponta, ieri, la nici o săptămână de când a fost nevoit să demisioneze, pe fondul scandalului aflatoxinei.
Daniel Constantin se ascunde în loc să dea explicaţii
Tot coşmarul a început în 7 martie, când ministrul Daniel Constantin, într-un exces de zel extraordinar, a declarat public că există suspiciuni de lapte cu aflatoxină. De atunci, circa 40% din laptele produs zilnic se aruncă, pentru că nu mai poate fi vândut. Este vorba despre exact 3.616.000 de litri, potrivit calculelor Asociaţiei.
În tot acest timp, în loc să explice populaţiei situaţia, ministrul Agriculturii se ascunde.
Despre aflatoxină, pe scurt
Aflatoxina apare în lapte dacă vitele consumă nutreţuri mucegăite. Viaţa unui om ar putea fi pusă în pericol dacă ar consuma, zilnic, 25 de litri de lapte contaminat, timp de o lună.
Fiecare fermier face un test sumar al laptelui, inclusiv pentru aflatoxină, imediat după ce îl mulge, dar şi în faţa celui care vine să îl colecteze. Odată ajuns la procesator, laptele mai trece printr-un test.
Astfel, din punct de vedere al verificării, este exclus ca lapte contaminat să ajungă pe rafturile magazinelor, acesta trecând prin mai multe filtre. Şi, totuşi, lumea s-a speriat, dar este şi explicabil: nimeni nu ar dori să-şi hrănească copiii cu lapte despre care nu ar fi sigur că este sănătos. Şi atunci cumpără lapte din import, deşi al nostru este infinit mai bun.
De aceea este atât de necesar ca autorităţile să comunice consumatorilor toate aceste informaţii. Altfel, televiziunile de ştiri vor propaga isteria, aşa cum constatăm cu toţii acum.
Reguli noi din 2014
Pe de altă parte, micii fermieri cer ajutor Ministerului Agriculturii nu numai pentru pierderile suferite, ci şi pentru a primi sprijin de investiţii, deoarece, de la 1 ianuarie 2014, nu vor mai putea vinde lapte neconform.
Ei trebuie până atunci să-şi utileze fermele cu tancuri frigorifice, cu maşini de muls, cu săli de muls, şi nu au puterea financiară pentru aceste investiţii. Şi estimează deja că mulţi nu vor reuşi, iar diminuarea numărului fermierilor români va fi dramatică, iar produsele din UE vor invada rafturile magazinelor.
În aceste condiţii, micii fermieri consideră că oricum „există o bombă care stă să explodeze” şi cer să vină la discuţii, pe lângă reprezentanţii Ministerului Agriculturii, şi cei ai APIA, cei din comisiile de Agricultură ale Parlamentului şi, nu în ultimul rând, ministrul Finanţelor, pentru a găsi soluţii împreună.
Magda SEVERIN