Programul de transport 2013-2019: MINUTA încheiată între ARR şi FORT, FNPTR, COTAR şi PNR

La iniţiativa patronatelor din transporturi – FORT, FNPTR, COTAR şi PNR -, reprezentanţii acestora s-au întâlnit vineri, 18 ianuarie, cu cei ai Autorităţii Rutiere Române (ARR), pentru discuţii pe tema elaborării noului Program de transport 2013-2019, iar la final părţile au încheiat o MINUTĂ, ce prevede ca atribuirea să aibă loc conform Programului de transport actual 2008-2013; traseele interjudeţene cu un capăt de traseu într-o comună şi celălalt într-un oraş să nu aibă staţii în nicio localitate pe traseu; vehiculele utilizate la efectuarea traseelor regulate şi regulate speciale în transportul internaţional să nu poată fi utilizate; atribuirea să se facă pe trasee şi nu pe curse. Pe tema transportului judeţean, preşedintele COTAR, Vasile Ştefănescu, încă purta discuţii cu juriştii şi reprezentanţii Ministerului Administraţiei şi Dezvoltării Regionale, la sediul acestuia.

“Întrucât la actualul progam de transport existent pe site-ul ARR sunt formulate deja peste 1.780 de contestaţii, conducerea ARR a convocat o întâlnire cu reprezentanţii patronatelor din transporturile rutiere şi, în urma discuţiilor purtate în cursul zilei de astăzi, 18.01.2013, s-a încheiat o MINUTĂ, prin care s-a hotărât ca atribuirea traseelor interjudetene să se facă conform programului de transport actual 2008-2013”, se arată în comunicatul remis redacţiei de Eugen Costan, secretarul general al COTAR.

Cât priveşte transportul judeţean, începand cu ora 13:00, conducerea Confederatiei COTAR – preşedintele Vasile Ştefănescu, s-a aflat la sediul Ministerului Administraţiei şi Dezvoltării Regionale, pentru discutii cu juriştii şi reprezentanţii acestui minister, urmând ca în momentul în care va avea un raspuns clar şi oficial că nu se respectă calendarul de atribuire.

Redăm integral MINUTA încheiată de patronatele din transporturi şi reprezentanţii ARR:

“Autoritatea Rutieră Română depune toate diligenţele pentru ca Programul de transport 2013-2019 să satisfacă toate doleanţele Operatorilor de transport şi susţine în continuare ca atribuirea pe Programul de transport interjudeţean să fie încheiat conform calendarului şi programului legislativ în vigoare.

În urma consultării dintre patronatele din transporturi prezente la încheierea minutei şi reprezentanţii ARR s-au hotărât următoarele:

1. Atribuirea va avea loc conform Programului de transport actual 2008-2013;

2. Traseele interjudeţene care au un capăt de traseu într-o comună iar celălalt capăt de traseu într-un oraş nu vor avea staţii în nicio localitate pe parcursul traseului.

3. Toate patronatele prezente propun ca, la atribuirea programelor de transport judeţean şi interjudeţean, toate vehiculele utilizate la efectuarea traseelor regulate şi regulate speciale în transportul internaţional să nu poată fi utilizate.

4. Pentru Programul de transport 2013-2019 atribuirea să se facă pe trasee şi nu pe curse.

Propuneri:

1. COTAR doreşte să se ţină cont de programul din 2008 fără 2009, deoarece atribuirea s-a făcut în ziua de Paşti, fără niciun fel de transparenţă, din punctul lor de vedere.

Această minută a fost încheiată conform prevederilor legale în vigoare, într-un număr de 12 exemplare originale, câte unul pentru fiecare reprezentant”.

Semnatarii MINUTEI

ARR:

  • Director Direcţia Licenţiere şi Autorizare – Daniela Dobrilă
  • Director Direcţia Juridică – Anton Cristian
  • Şef Serviciul Juridic – Dacian Crainic
  • Consilier – Adriana Sorohan
  • Şef Birou Secretariat şi Comunicare – Octavian Dot

PNR: Ilie Cobrescu – Prim-vicepreşedinte

COTAR: Vasile Ştefănescu – Preşedinte reprezentativ la nivel naţional conform Legii nr. 62/2011 pe transporturi rutiere

FORT:

  • Doru Marian Crăc – Preşedinte
  • Sorin Amarinei – Vicepreşedinte
  • Lucian Costin – Vicepreşedinte

FNPTR: Ion Comusi – Preşedinte.

Magda SEVERIN

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.