Parlamentul a aprobat, astăzi, cu 333 de voturi „pentru” şi 9 „împotrivă” numirea lui Mişu Negriţoiu în funcţia de preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF). Totodată, Victor Ciorbea a fost numit membru neexecutiv în Consiliul ASF, el obţinând 326 de voturi „pentru” şi 16 „împotrivă”.
Votul asupra candidaturii celor doi a fost secret, cu buletine.
Parlamentarii PDL au părăsit sala de plen, acuzând că Victor Ciorbea nu îndeplineşte condiţiile legale pentru a ocupa un post în ASF.
„Nu dorim să bifăm o ilegalitate realizată în comisiile de specialitate prin validarea candidaturii lui Victor Ciorbea”, a spus liderul deputaţilor PDL, Tinel Gheorghe.
Mişu Negiroţiu a fost director general al ING Bank România, iar în prezent ocupă postul de preşedinte al băncii. Numirea sa ca şef al ASF – funcţie eliberată de Dan Radu Ruşanu, arestat preventivpentru corupţie – a fost propusă de premierul Victor Ponta.
Prim-ministrul a afirmat că a convenit acest lucru cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, pentru a asigura o conducere “nepolitizată” a Autorităţii de Supraveghere Financiară.
Magda SEVERIN
Sursă foto: PUTEREA