MOL România a investit aproape 3 mil euro în 3 noi benzinării, extinzându-și rețeaua la 141 de unități

Rețeaua de retail a MOL România a ajuns la 141 de benzinării, după ce compania a deschis 3 stații noi, la Florești (Cluj), Iași și Călinești (Argeș), consolidându-și astfel lanțul de distribuție, informează, marţi, compania, într-un comunicat remis redacţiei.

“Am investit în total aproape 3 milioane de euro în cele 3 noi benzinării, care vor deservi clienți din trei regiuni distincte ale României. Ne consolidăm prezența pe segmentul retail în țară, în linie cu strategia de creștere pe care ne-am propus-o pe termen mediu și lung. De asemenea, continuăm să extindem oferta de produse de calitate către clienții și partenerii noștri”, a declarat Kinga Daradics, CEO și Country Chairman MOL România.

Benzinăria de la Florești (foto cap pagină), cea de-a 11-a pe care MOL România o deține în județul Cluj, este situată pe drumul european E60, o arteră de tranzit importantă.

Cu o suprafață de 3.300 mp, benzinăria este astfel plasată astfel încât să deservească optim traficul dinspre Cluj-Napoca către Oradea și Autostrada Transilvania.

Stația are 3 pompe multi-produs, inclusiv două pistoale cu alimentare rapidă pentru autovehiculele comerciale.

Magazinul are o suprafață de 80 mp și include un colț gastro, iar în parcarea de mari dimensiuni pot staționa simultan două autocare de pasageri.

Noua benzinărie de la Iași, a patra din județ, este situată pe strada Nicolina pe un teren de 2.733 mp și include un magazin cu suprafața de 70 mp.

MOL Iasi 4

Clienții benzinăriei sunt atât cei din zona de proximitate cât și cei aflați în tranzit către Vaslui sau pe noua șosea de centură a orașului. Stația are trei pompe multi-produs, cu două pistoale pentru alimentarea rapidă a vehiculelor comerciale.

În plus, la Florești și Iași, șoferii pot achiziționa roviniete și au la dispoziție facilitățile dedicate posesorilor de carduri de carburant MOL Gold și MOL Silver sau ale sistemului de loializare MultiBonus. Clienții pot cumpăra din cele două magazine produse alimentare, produse din tutun, băuturi, lubrifianţi de calitate înaltă MOL Dynamic, produse premium de îngrijire auto EVOX.

La Călinești a fost deschisă cea de-a patra benzinărie MOL în județul Argeș, pe DN7, rută utilizată pentru tranzitul între București și Pitești.

MOL Calinesti

Aceasta este prima stație inaugurată sub noua platformă de operare, care presupune că partenerul are în proprietate benzinăria, carburanții și mărfurile din magazin, în timp ce MOL România asigură marca (brandul), aprovizionarea permanentă cu carburanți de înaltă calitate și controlul operațiunilor.

Benzinăria din Călinești vinde o gamă diversificată de carburanți de calitate: Tempo 95, Tempo Diesel și GPL. Stația are două pompe multi-produs și o pompă cu debit mărit pentru alimentarea vehiculelor comerciale.

La fel ca în toată rețeaua MOL România, aici pot fi utilizate cardurile de carburant MOL Gold și MOL Silver, iar șoferii pot acumula puncte de loialitate pe cardurile Multibonus, la fiecare achiziție de la Călinești.

 Despre Grupul MOL

Grupul MOL este o companie multinaţională integrată şi independentă, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operaţiuni în peste 40 de ţări şi aproximativ 30.000 de angajaţi în întreaga lume. Segmentul Upstream cuprinde operațiuni în Orientul Mijlociu, Africa, Asia de Sud și țările membre CSI, compania având peste 75 de ani de experiență în producția de hidrocarburi.

În prezent desfășoară activități de explorare în 11 țări și de producție în 7 țări, nivelul producției fiind de peste 118.000 barili echivalent petrol pe zi. Segmentul Downstream al Grupului controlează cinci rafinării şi două unităţi petrochimice la nivelul managementului integrat al lanţului de aprovizionare, în Ungaria, Slovacia, Croaţia şi Italia.

Compania deţine, de asemenea, o reţea de peste 1.700 de benzinării în Europa Centrală şi de Sud-Est, dintre care 141 în România. Grupul operează o reţea de conducte de gaze naturale de înaltă presiune de peste 5.800 km în Ungaria.

Grupul MOL activează şi în comercializarea şi distribuţia de gaze naturale la nivel regional. Compania a semnat acorduri de concesiune cu Agentia Naţională pentru Resurse Minerale pentru 3 perimetre din vestul României, dintre care unul a fost ratificat de către toate autoritățile competente. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.