MOL România și-a extins rețeaua la 137 de benzinării

MOL România și-a extins rețeaua la 137 de benzinării, prin deschiderea a două noi unități, la Huedin (județul Cluj) și la Piatra Neamț (județul Neamț), în urma unor investiții cumulate de circa 500.000 de euro. Benzinăria din Huedin este situată la intrarea în oraș de pe DN 2A, pe str. Horea nr. 215 și ocupă o suprafață totală de 4.000 mp. Stația  este echipată cu 3 pompe multi-produs, cu un total de 20 de pistoale, din care două cu alimentare rapidă, care deservesc vehiculele de mare tonaj. Noua benzinărie MOL din Piatra Neamț este amplasată pe drumul de ieșire către Bicaz, pe str. Petru Movilă nr. 112-114. Șoferii au la dispoziție două pompe, una multiprodus cu 8 pistoale și una pentru alimentare rapidă, cu două pistoale. Suprafața totală ocupată este de 1.107 mp.

“Încă de la începutul anului continuăm aplicarea strategiei noastre de creștere pe piața românească, întrucât avem încredere în potențialul său pe termen lung. Noile benzinării extind rețeaua MOL România la 137 de unități și sunt situate pe trasee foarte utilizate de către șoferi, atât în zona centrală a României cât și în regiunea estică”, a declarat Kinga Daradics, Country Chairman MOL România.

Ambele benzinării includ magazine, cu suprafețe de 72 mp și, respectiv, 61 mp, din care clienții pot cumpăra produse alimentare, din tutun, băuturi, lubrifianţi MOL Dynamic, produse de îngrijire auto EVOX, precum și cafea sau sandviciuri.

Huedin

La fel ca și în celelalte benzinării MOL România, la Huedin și Piatra Neamț șoferii pot achiziționa roviniete și au la dispoziție facilitățile dedicate posesorilor de carduri de carburant MOL Gold și MOL Silver sau ale sistemului de loializare MultiBonus. Carburanții disponibili la pompe sunt benzină – Tempo 95 şi EVO Benzină, respectiv motorină – Tempo Diesel și EVO Diesel.

Despre MOL

Grupul MOL este o companie multinaţională integrată şi independentă, activând în domeniul petrolului şi gazelor, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operaţiuni în peste 40 de ţări şi peste 31.000 de angajaţi în întreaga lume.

Grupul controlează 5 rafinării şi două unităţi petrochimice la nivelul managementului integrat al lanţului de aprovizionare, în Ungaria, Slovacia, Croaţia şi Italia. Compania deţine, de asemenea, o reţea de peste 1.700 de stații în Europa Centrală şi de Sud-Est, în 11 țări.

De asemenea, Grupul operează o reţea de conducte de gaze naturale de înaltă presiune de peste 5.800 km în Ungaria. MOL activează şi în comercializarea şi distribuţia de gaze naturale la nivel regional. În România, MOL deţine 137 de bezinării şi înregistrează performanțe pozitive și  pe segmentele de vânzări destinate companiilor, prin intermediul cardurilor de carburanți și soluțiilor en gros.

MOL a semnat acorduri de concesionare cu Agentia Naţională pentru Resurse Minerale pentru 3 perimetre din vestul României, dintre care unul a fost ratificat de către toate autoritățile competente. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.