„Nebun din dragoste”, la redeschiderea Sălii Atelier a TNB

Spectacolul “Nebun din dragoste” de Sam Shepard, în regia lui Claudiu Goga, a fost prezentat în premieră duminică, 3 noiembrie, la Teatrul Național din București, la redeschiderea Sălii Atelier. Piesa este “o poveste despre iubiri vinovate și secrete tragice de familie, despre trecutul care se transformă într-un demon ce naște în protagoniști un puternic conflict interior care devine sursă a violenței și iraționalității pasiunilor și acțiunilor lor. Un spectacol provocator despre dragoste și demonii ei”, spune regizorul actualei montări. Următoarea reprezentație va avea loc marți, 5 noiembrie, de la ora 20.00.

În distribuție pot fi văzuți Gavril Pătru, Mihai Călin, Ioan Andrei Ionescu și, pentru prima dată într-un spectacol TNB, Diana Cavallioti.

Traducerea este semnată de Andrei Marinescu, iar coincidența face ca piesa să se fi jucat pentru prima dată în România tot pe scena de la “Atelier”, însă atunci în limba engleză, în regia și interpretarea lui Adrian Pintea.

Piesa îi aparține unuia dintre cei mai cunoscuți dramaturgi contemporani, un artist revoltat și nonconformist, celebru nu numai în lumea teatrului, dar și în industria de film de la Hollywood, cu o activitate care s-a bucurat încă de la debut de un succes constant.

Numai ca dramaturg, de-a lungul a cinci decenii a scris peste 50 de piese. În regia lui Robert Altman i-a dat viață eroului său Eddie, din ecranizarea “Fool for love”, având-o ca parteneră pe Kim Basinger.

Prodigioasa lui carieră de dramaturg, scenarist, actor și regizor a fost răsplătită cu importante premii: un Pulitzer, câteva premii Obie – două numai cu această piesă (în 1984), Medalia de Aur pentru Dramaturgie a Academiei Americane de Arte și Litere. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.