Administraţia Automobile Dacia şi Sindicatul Autoturisme Dacia au încheiat vineri, 5 februarie 2016, negocierile pentru un nou contract colectiv de muncă.
Părțile au convenit creşterea cu 150 de lei (5%) a salariului de bază brut la nivel de operatori. În plus, toți angajaţii vor primi o primă pentru rezultatul anului 2015, în valoare de 1.430 lei brut, acordată în luna mai.
Salariul operatorilor de la Dacia este de aproape 3 ori mai mare decât la sfârșitul anului 2007 și, în 2015, a fost aproape dublu față de salariul mediu realizat la nivelul economiei naţionale. Muncitori din ţări precum Polonia, Slovacia şi Cehia au salarii medii realizate, la nivelul economiei, similare cu cele ale operatorilor de la Dacia.
Salariul mediu brut realizat la sfârşitul anului 2015 a fost de 4.700 lei, incluzând salariul de bază, vechime/sporuri, ore suplimentare şi prime.
În plus față de salariu, angajații beneficiază de prime de Paști, de Crăciun și de vacanță (care, în total, reprezintă încă un salariu mediu realizat pe an), masă caldă, bonuri de masă, tichete cadou, transport subvenționat, asigurare de sănătate, bilete de odihnă și tratament și alte ajutoare.
“Obiectivul Grupului Renault în România este a de a păstra competitivitatea industrială, în ceea ce priveşte activitatea de fabricaţie pe platforma de la Mioveni”, se arată în comunicatul remis redacţiei. (M.B.)