Şcoala începe astăzi cu mai multe examene pentru elevi, dar şi cu inspecţii la clasă şi controale în şcoli. La capitolul schimbări, cele mai importante sunt creşterea de la 50 la 75% a ponderii mediei la Evaluarea Naţională (ce va slăbi presiunea profesorilor, dar şi vânătoarea elevilor pentru note), simularea Bacalaureatului şi la clasa a XI-a, precum şi evaluarea periodică – fără note în catalog – la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a. Să nu uităm însă că, după percheziţiile şi anchetele desfăşurate anul acesta de procurori la unele centre de examinare, BAC-ul de anul viitor va fi sub auspiciile fricii. În rest, lucrurile rămân la fel: mai avem încă mii de şcoli fără autorizaţie sanitară şi 25% profesori cu statut de suplinitor.
Decizia de a schimba formula de calculare a mediei de admitere la liceu de la 50 la 75% a fost luată de Ministerul Educaţiei după ce, în 59,52% din totalul unităţilor de învăţământ (în total, 25 de judeţe), s-au constatat diferenţe între 2 şi 2,5 puncte între mediile mari din gimnaziu şi cele mici obţinute de elevi la Evaluarea Naţională. În alte 6 judeţe, diferenţele au fost mult mai mari. Cu alte cuvinte, notele obţinute de peste jumătate dintre elevi în clasele V-VIII sunt „din burtă”.
Pe lângă această schimbare, toate unităţile de învăţământ unde diferenţele de notare au fost mari sau unde numărul de elevi cu medii de promovare a fost scăzut vor fi monitorizate constant.
Totodată, din septembrie-octombrie va începe controlul şcolilor generale unde au fost variaţii foarte mari între evaluările la clasă şi rezultatele de la Evaluarea Naţională. Se va verifica prezenţa la şcoală, ce se întâmplă în clasă şi modul în care decurge evaluarea.
Profesorii arată cu degetul spre elevi
Profesorii de liceu reclamă că repartizarea computerizată, fără examen, numai pe baza mediei de admitere, aduce în clasa a IX-a mii de şcolari cu medii de repetenţie. Aşa s-ar explica ratările masive de la Bacalaureat, faţă de care dascălii nu se simt responsabili, invocând faptul că abia reuşesc să-i „ridice” la note de 5 pe cei veniţi cu mari carenţe încă din gimnaziu.
Precizăm însă că aproape jumătate dintre absolvenţii de liceu – şi nu toţi cu medii de repetenţie – nu reuşesc să ia Bac-ul. Aşadar, mulţi elevi cu note bune în gimnaziu devin “repetenţi” la examenul de maturitate.
Structura anului şcolar
- Semestrul I: 16 septembrie 2013 – 31 ianuarie 2014
- 2 – 10 noiembrie: vacanţă pentru elevii din învăţământul primar şi preşcolar
- vacanţa de iarnă: 21 decembrie 2013 – 5 ianuarie 2014
- cursurile semestrului întâi vor fi reluate în 6 ianuarie şi se vor încheia pe 31 ianuarie
- vacanţa intersemestrială: între 1 şi 9 februarie
- Semestrul II: 10 februarie – 20 iunie
- în săptămâna 7-11 aprilie: Programul “Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!” – cu activităţi extracurriculare şi extraşcolare
- vacanţa de primăvară: de sâmbătă, 12 aprilie, până marţi, 22 aprilie, după a 3-a zi de Paşti.
Tezele din semestrul întâi vor fi susţinute până la 20 decembrie 2013, iar cele din semestrul al doilea, până în 23 mai 2014.
Evaluarea Naţională – programul examenului
Evaluarea naţională din 2014 a elevilor din clasa a VIII-a se va desfăşura la aceleaşi discipline ca cele din acest an, elevii vor susţine examenele sub supraveghere video, iar repartizarea computerizată în licee va avea loc în trei etape.
Cursurile la clasa a VIII-a se vor încheia în 13 iunie 2014, iar în perioada 16-18 iunie va avea loc înscrierea la Evaluarea Naţională. Candidaţii vor susţine probele scrise în 23 iunie la Limba şi literatura română, în 24 iunie la Limba şi literatura maternă şi în 25 iunie la Matematică. Rezultatele vor fi afişate în 27 iunie, până la ora 16.00, iar contestaţiile vor fi depuse între orele 16.00 şi 20.00. În perioada 28-30 iunie vor fi soluţionate contestaţiile, iar în 1 iulie vor fi afişate rezultatele finale.
Repartizarea computerizată în licee va avea loc în 3 etape: în 15 iulie, în 24 iulie şi în 4-5 septembrie. Pentru învăţământul seral şi cel cu frecvenţă redusă, admiterea este programată în perioada 1 mai – 25 iulie. Înscrierea la învăţământul seral sau cu frecvenţă redusă a candidaţilor din seriile anterioare va avea loc în 22 şi 23 iulie, iar repartizarea, în perioada 23-25 iulie.
Frică de procurori la BAC
Cursurile la clasele a XII-a şi a XIII-a se vor încheia în 30 mai 2014, iar examenul de bacalaureat din va fi susţinut la aceleaşi probe ca anul acesta. Astfel, pentru prima sesiune a examenului, în perioada 10-27 iunie candidaţii vor fi evaluaţi la probele orale, iar din 30 iunie până în 4 iulie vor fi testaţi la probele scrise, rezultatele finale urmând să fie afişate în 11 iulie.
A doua sesiune a Bacalaureatului din 2014 va avea înscrierile din 14 până în 18 iulie, iar evaluarea competenţelor va avea loc din 18 până în 22 august. Din 25 august vor începe probele scrise, iar în 4 septembrie vor fi afişate rezultatele finale.
Anul acesta, Bac-ul a fost zguduit de anchete ale procurorilor la centre de examinare din Bucureşti, Constanţa, Sibiu, Mehedinţi şi Timiş, privind suspiciuni de fraudă. Cel mai răsunător scandal a fost cel de la Liceul “Dimitrie Bolintineanu” din Bucureşti, unde anchetatorii au percheziţionat toate sălile de examen, imediat după terminarea primei probe scrise, cea la Limba şi Literatura Română.
Au fost găsiţi bani daţi şpagă de către candidaţi profesorilor supraveghetori în pachetele de şerveţele şi de ţigări. O profesoară şi-a pus mita în sutien.
Directoarea liceului, Costica Vărzaru, a fost arestată preventiv şi a stat 2 luni după gratii. Ea a recunoscut că „elevii şi părinţii au strâns bani de protocol”. Comisia de examen a fost schimbată, iar profesorii supraveghetori şi zeci de elevi au fost audiaţi.
Însă anchetele de anul acesta nu sunt singulare, fraude fiind descoperite şi anul trecut.
Corupţia şi rezultatele slabe ale elevilor
Asupra întregului sistem de învăţământ planează acum suspiciunea de corupţie, de examen fraudat, iar cei care s-au pregătit pentru testul maturităţii se simt răzbunaţi.
Rata de promovare a fost de 56,4% în prima sesiune – un pic mai mare decât cea de anul trecut -, şi de 21,5% în a doua sesiune – sub nivelul de anul trecut.
Şcoli fără autorizaţie sanitară, microbuze încă la licitaţie
La nivelul slab de educaţie se adaugă condiţiile precare din multe unităţi de învăţământ: 1.400 de şcoli se află în lucrări de reabilitare din 2006, iar ministrul Remus Pricopie promite să le finalizeze în 4-5 ani.
Alte mii de unităţi de învăţământ nu au obţinut nici anul acesta autorizaţie de funcţionare, dar vor primi elevi la cursuri. Nu fac excepţie nici şcoli din Capitală. Inspectorul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) a anunţat că este vorba, de fapt, despre 84 de “obiective” – săli de sport, ateliere sau alte anexe – din 45 de şcoli, ce nu sunt avizate sanitar, în special pentru că nu au fost finalizate lucrările.
În acestă situaţie se află unităţile şcolare cuprinse în programul Băncii Europene de Investiţii (BEI), început pe vremea când era primar general Traian Băsescu. În total sunt cuprinse 102 şcoli, dar s-au finalizat lucrările numai la 80 dintre ele. Potrivit primarului general Sorin Oprescu, “în alte 20 de şcoli se lucrează, 18 din ele fiind finalizate parţial. Alte 2 unităţi şcolare se află în execuţie, doar una dintre acestea fiind temporar relocată pe durata lucrarilor”.
Totodată, în ţară, mii de elevi vor mai parcurge pe jos, ceva timp, kilometri întregi până la şcoală, întrucât licitaţia pentru achiziţionarea a 600 de microbuze şcolare abia începe.
Ponta a ales şcoala privată pentru fiul său
Toate aceste probleme cu care se confruntă nu de ieri-de azi sistemul de învăţământ par fără de sfârşit.
Dar premierul Victor Ponta a găsit soluţia pentru fiul său: l-a înscris la o şcoală particulară. Şi, ca să i se piardă urma în prima zi de şcoală, premierul a plecat la Târgu Jiu.
Magda SEVERIN