Numai 25% din voucherele „Rabla” au fost eliberate. Vezi distribuirea lor pe judeţe şi punctele de lucru

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) pune la dispoziţia colectorilor, într-o primă etapă a Programului „Rabla 2013”, numai un sfert din numărul total de 20.000 de tichete valorice prevăzute pentru acest an, faţă de 45.000 în 2012, 120.000 în 2011 şi 190.000 în 2010. Când stocul va fi epuizat, va fi nevoie de o cerere de suplimentare, precizează instituţia. Prevederea este cuprinsă în Ghidul de finanţare, numărul total de tichete fiind stabilit în funcţie de cel al maşinilor mai vechi de 10 ani aflat în parcurile auto judeţene, potrivit statisticilor Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).

Potrivit Fondului pentru Mediu, distribuirea tichetelor solicitate se face “din stocul disponibil la nivel naţional pentru persoanele fizice, până la epuizarea acestuia şi în limita stocului alocat de către AFM“. În baza cererii de distribuire depuse, Administraţia poate transmite cel mult 200 de tichete, la fiecare cerere.

„În cazul în care voucherele destinate proprietarilor persoane fizice nu sunt eliberate în termen de cel mult 30 de zile lucrătoare de la data distribuirii, acestea se restituie la Fondul pentru Mediu în vederea redistribuirii. AFM îşi rezervă dreptul să excludă din program un colector sau să anuleze tichetele distribuite dacă acesta nu restituie voucherele care au depăşit termenul de distribuire”, arată AFM. Nu va fi cazul, întrucât în multe judeţe oamenii deja se bat pe tichete.

Distribuirea tichetelor pe punctele de lucru în fiecare judeţ este afişată pe site-ul AFM, orecum şi cea a tichetelor pentru fiecare judeţ, “pentru a elimina orice suspiciune din piaţă”.

Potrivit tabelului, în Bucureşti sunt 549 tichete, cele mai multe, iar în Cluj şi Teleorman au fost distribuite câte 180 de tichete. Judeţul Dolj are 130, Iaşi – 108, Mureş – 138, Prahova – 160. Cele mai puţine – 36 – sunt în judeţul Călăraşi.

Distribuirea voucherelor s-a făcut în mod egal între punctele de lucru aparţinând colectorilor validaţi în fiecare judeţ, fiind interzise atât transferul şi schimbul de tichete distribuite de către AFM între colectorii validaţi, cât şi transferul şi schimbul de tichete între punctele de lucru aparţinând aceluiaşi colector validat, fără acordul prealabil al AFM.

Astfel, la fiecare punct de lucru din Capitală se regăsesc 61 de tichete, în timp ce la unul din Timiş sunt 36, iar la unul din Prahova, 40. În Ialomiţa şi Vâlcea, un colector are numai 5 tichete. Cele mai multe tichete – 74 – au fost distribuite unui punct de colectare din Olt, însă acesta este singurul din judeţ.

Cât priveşte informaţiile apărute în mass-media, potrivit cărora în jud. Cluj un colector ar fi fost validat incorect, Fondul pentru Mediu precizează că “toate criteriile de eligibilitate au fost verificate de comisia de validare pentru operatorii economici care şi-au depus dosarele pentru validarea în Programul „Rabla 2013””.

„Pentru judeţul Cluj au fost depuse 21 de solicitări, dintre care 13 operatori economici au fost acceptaţi în program (un operator economic are sediul social în judeţul Cluj, dar niciun punct de lucru în acest judeţ), având în total 16 de puncte de lucru. De asemenea, vă precizăm faptul că toţi aceşti operatori economici acceptaţi în program îndeplinesc condiţiile de eligibilitate, respectiv din Certificatul constatator emis de ORC rezultă că au ca obiect de activitate colectarea/tratarea VSU şi deţin autorizaţiile necesare în acest sens (aceasta se poate verifica pe site-ul ANPM). Comisia de validare a respins operatorii economici care nu se regăseau în lista celor autorizaţi să desfăşoare activităţi de colectare şi tratare elaborată de către A.N.P.M. Listele celor respinşi au fost publicate pe site-ul AFM”, arată AFM, într-un comunicat.

Cei interesaţi să-şi caseze maşinile prin Programul „Rabla” pot face acest lucru începând de luni, 10 iunie. Ei pot utiliza un singur tichet valoric pentru achiziţionarea unui autovehicul nou, faţă de 3 tichete câte se utilizau în anii anteriori, iar valoarea acestuia este de 6.500 de lei, faţă de 3.800 lei, cât valora în 2012.

Termenul în care proprietarul unui autovehicul obţine certificatele de distrugere, de radiere şi tichetul este de maxim 10 zile. În termen de cel mult 45 de zile, cei care doresc să-şi achiziţioneze un autovehicul şi deţin un tichet valoric îl pot depune la producătorul/dealerul auto acceptat în program, fără a depăşi termenul de 20 noiembrie 2013.

Magda SEVERIN

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.