Numai GFR a depus ofertă financiară pentru CFR Marfă

Ministerul Transporturilor anunţă că numai unul dintre cei doi investitori rămaşi în cursă, respectiv SC Grup Feroviar Român (GFR) SA, a depus, miercuri, până la ora 12.00 – termen de decădere, „un plic care trebuie să conţină documentele de participare pentru licitaţia cu ofertă în plic, precum şi oferta financiară, procedură prevăzută în cadrul procesului de privatizare a SNTFM CFR Marfă SA”.

Reamintim că în cursă rămăsese şi Asocierea SC Transferoviar Grup SA & Donau Finantz GMBH&Co KG, care depusese oferta preliminară, neangajantă şi comentarii asupra contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni, dar a decis, miercuri, să stopeze demersurile de achiziţionare a pachetului majoritar al CFR Marfă şi îşi rezervă dreptul de a constesta procedura de privatizare.

“(…) Asocierea formată din Transferoviar Grup şi Donau Finanz a mobilizat importante resurse umane şi financiare, atât interne (personal de conducere şi execuţie), cât şi externe (consultanţi, avocaţi) pentru a se încadra în termenele impuse de Ministerul Transporturilor, în calitate de instituţie publică implicată în procesul de privatizare”, se arată într-un comunicat al Transferoviar Grup, remis miercuri.

Compania a depus la Ministerul Transporturilor mai multe cereri de amânare, dar acestea au fost respinse, “în ciuda standardelor europene în materie de privatizări care impun acordarea unui termen de minim două luni pentru realizarea de către potenţialii investitori a propriei evaluări”.

“Termenele rezonabile sunt, de altfel, singura modalitate de asigurare a egalităţii de tratament a investitorilor, care poate compensa gradul diferit de cunoaştere a situaţiei CFR Marfă. În consecinţă, astăzi, 19 iunie 2013, suntem puşi în situaţia de a nu depune oferta angajantă în cadrul procesului de privatizare a CFR Marfă. În acelaşi timp, vom începe să analizăm alternativele legale disponibile pentru protejarea intereselor noastre economice în România”, se menţionează în comunicat.

Cel de-al treilea investitor, compania americană OmniTRAX, a fost respinsă de MT la etapa anterioară, întrucât plicul depus nu conţinea oferta preliminară şi neangajantă şi nici comentariile asupra contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni.

Reprezentanţii OmniTRAX au anunţat însă că au contestat procesul de privatizare, în data de 5 iunie, cerând suspendarea acestuia până la rezolvarea contestaţiei. Compania americană a invocat aceleaşi motive: termenele mult prea scurte.

Ministerul Transporturilor anunţă însă că mâine, 20 iunie, la ora 11.00, Comisia de Privatizare va deschide plicul depus de singurul ofertant, urmând să stabilească adjudecatarul.

Preţul de pornire al licitaţiei a fost stabilit la 180 de milioane de euro. Singurul ofertant rămas în cursă are o singură obligaţie: să dea acest preţ sau cu 1 euro mai mult.

Grup Feroviar Român (GFR), companie deţinută de Gruia Stoica şi Vasile Didilă, este o societate cu capital social integral privat, care prestează servicii de transport feroviar de mărfuri şi servicii conexe transportului feroviar. GFR exploatează un parc de 8.000 de vagoane şi 260 de locomotive. În asociere cu CFR Marfă în societatea Rolling Stock, GFR a înregistrat, în 2012, un profit de 4,5 milioane euro.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.