Mâine se împlineşte o lună de la începerea protestelor împotriva exploatării miniere pe bază de cianură la Roşia Montană. În a 5-a duminică şi a 29-a zi de manifestaţii, ecologiştii au adoptat o nouă tactică în Bucureşti: s-au adunat la staţia de metrou Titan şi de acolo au pornit spre Piaţa Universităţii, făcând apel la cei ieşiţi la geamuri de vuietul lor, să li se alăture. Alte mii de manifestanţi au ieşit în stradă în marile oraşe: Cluj-Napoca, Iaşi, Alba Iulia, Oradea. Şi la Londra au protestat câteva sute de români, în Piaţa Trafalgar, scrie The Independent.
În Bucureşti, pe o ploaie mocănească şi o temperatură scăzută, mii de umbrele colorate s-au putut vedea, începând cu ora 18.00, pe traseul Titan – B-dul Nicolae Grigorescu – B-dul Camil Ressu – Dristor – B-dul Mihai Bravu – Str. Dristorului – Str. Delea Nouă – Calea Călăraşilor – B-dul Corneliu Coposu – B-dul I. C. Brătianu – Piaţa Universităţii.
Coloana de manifestanţi a ajuns în centrul Capitalei în jurul orei 20.30, unde alte câteva sute de tineri i s-a alăturat şi împreună au blocat circulaţia în Piaţa Universităţii. Sunt mai puţini decât duminica trecută, circa 3.000.
Protestatarii au fost escortaţi în permanenţă de jandarmi şi de poliţişti de la Rutieră, cu maşini şi motociclete, care au întrerupt temporar circulaţia pe porţiunea de drum traversată.
Au scandat “Uniţi, salvăm Roşia Montană!” şi “Ieşiţi din casă, dacă vă pasă!”, au făcut zgomot cu peturile umplute cu pietricele şi au afişat bannere cu mesaje asemănătoare.
Circulaţia rutieră a fost reluată începând cu ora 22.00, după ce protestatarii au început să plece în masă. Cei câteva sute rămaşi până în jurul orei 23.00 s-au grupat pe rondul de la Universitate.
În Cluj-Napoca, circa 2.000 de persoane au protestat, începând cu ora 17.00, pe B-dul Eroilor, purtând pancarte pe care scria “Aurul în ţară, Gabriel afară!”, iar un portret de mari dimensiuni al ministrului Daniel Barbu, pe care scria “Barbarul – Ministrul sfârşitului culturii”, a fost împroşcat cu roşii. S-a scandat, totodată, “Hoţii, hoţii!”.
Câteva sute de manifestanţi s-au adunat şi în pieţele centrale din Iaşi şi Alba Iulia, purtând steaguri tricolore şi pancarte cu mesaje precum “Indiferenţa ucide. Spuneţi NU cianurii”, “Păstraţi Apusenii bogaţi şi curaţi!”, “Nu vrem poluare” şi “Nu corporaţia face legislaţia”.
Protestele au început după ce Guvernul a aprobat pe furiş, în 27 august, proiectul de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană, documentul fiind transmis Parlamentului spre adoptare.
Demonstranţii cer retragerea iniţiativei legislative, interzicerea exploatărilor cu cianuri în România, introducerea zonei Roşia Montană în patrimoniul UNESCO şi demisia demnitarilor care au întocmit actul normativ.
Glasul lor s-a făcut auzit după ce au au blocat în centrul Capitalei, începând cu ora 22.30, pe parcursul mai multor nopţi, B-dul Regina Elisabeta, B-dul Magheru, B-dul N. Bălcescu, dar şi Piaţa Universităţii, Piaţa Romană sau Piaţa Constituţiei. De asemenea, ei au manifestat la sediul Guvernului şi cel al Televiziunii Române, acuzându-i pe jurnaliştii de acolo că nu relatează despre protestul lor.
Iniţial, premierul Victor Ponta a declarat, după ce a aprobat, ca şef al Guvernului, proiectul de lege transmis apoi Parlamentului, că va vota ca deputat împotriva actului normativ. Ulterior, s-a răzgândit şi a spus că vrea o dezbatere pe marginea acestui proiect, deşi normal ar fi fost să facă acest lucru înainte de a-l vota în Guvern.
După dispute cu preşedintele Traian Băsescu – care se teme că vor năvăli ecologiştii din Europa, dar susţine şi că iniţiativa legislativă este neconsituţională, drept pentru care o va respinge de la promulgare deoarece, printre altele, conferă firmei RMGC dreptul rezervat umai statului de a face exproprieri -, premierul Ponta a intrat în conflict şi cu partenerul de guvernare, Crin Antonescu. Liberalul a declarat că parlamentarii din partidul său vor vota împotriva proiectului, pe care a cerut şă fie retras din Legislativ.
Între timp, Ponta şi Antonescu s-au împăcat şi au decis înfiinţarea unei comisii parlamentare care aă analizeze situaţia şi să se deplaseze la Roşia Montană – lucru ce s-a şi întâmplat în această săptămână.
Conform deciziei conducerii Parlamentului, până la 1 octombrie, senatorii şi deputaţii vor depune amendamente la comisie, iar până la 20 octombrie urmează să fie elaborat un raport asupra proiectului de lege propus de Guvern. Dacă legea va fi aprobată în Parlament, Traian Băsescu o va respinge de la promulgare, apelând, în ultimă instanţă, la Curtea Constituţională. Pe urmă or să vină sărbătorile de iarnă şi lumea va uita totul.
Magda SEVERIN
Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU