Recenta poziţie a Guvernului Franţei, potrivit căreia “nu sunt întrunite condiţiile” pentru aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, îi dă fiori premierului Victor Ponta, care nu se aştepta la una ca asta tocmai din partea socialiştilor. El i-a taxat, sâmbătă, pe politicienii străini – “unii dintre ei la fel de demagogi şi de ipocriţi ca şi cei din România” -, despre care spune că “trebuie să li se explice că aderarea României la Schengen înseamnă acces mai uşor al mărfurilor”, iar „romii, pe care se bat politicienii în Europa, sunt acolo şi cu Schengen, şi fără Schengen”, în timp ce România nu se află în acest spaţiu.
“Credem că nu sunt întrunite condiţiile şi nu suntem singurii”, a declarat joi dimineaţă, pentru postul de radio RMC, purtătorul de cuvânt al Guvernului Franţei, Najat Vallaud-Belkacem.
Olanda, Italia şi Spania refuză şi ele intrarea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen, potrivit site-ului publicaţiei Journal du Dimanche.
Totodată, potrivit postului de radio Europe 1, preşedinţia franceză este pe aceeaşi lungime de undă cu Guvernul. François Hollande l-ar fi susţinut pe ministrul de Interne, Manuel Valls, potrivit radioului: “Majoritatea romilor se califică pentru a fi escortată în ţara de origine. Doar o minoritate încearcă să se integreze”.
Nicio şansă la 1 ianuarie
Europe 1 susţine, de asemenea, că “un colaborator al preşedintelui este categoric: României îi va fi refuzată intrarea în spaţiul Schengen la 1 ianuarie. Condiţiile nu vor fi întrunite”.
Najat Vallaud-Belkacem a explicat că declaraţiile ministrului francez de Interne sunt în acord cu poziţia Guvernului, adăugând că romii trebuie ajutaţi să se integreze atât în Franţa, cât şi în ţările de origine.
“Am amintit poziţia Guvernului în privinţa romilor, dezafectarea taberelor ilegale, iar Manuel Valls este în interiorul acestei poziţii. Este o activitate colectivă pe care trebuie să o desfăşurăm fără patimă, dar fără naivitate. Soluţiile pe care putem să le aducem sunt multiple. Este vorba despre a-i ajuta să se integreze în Franţa atunci când este posibil, dar şi acolo”, a continuat el.
Alegerile, de vină
Victor Ponta consideră că de vină sunt alegerile. “S-au terminat alegerile din Germania, acum vin alegerile din Franţa. Există o mare ipocrizie şi o mare demagogie din partea unora dintre politicienii din aceste ţări, care îi mint pe propriii lor cetăţeni şi spun că dacă România şi Bulgaria nu intră în Schengen nu o să mai fie probleme cu romii. O să fie probleme cu romii. Romii sunt acolo. Noi nu suntem în Schengen şi romii sunt acolo, şi o să fie acolo până când România şi UE nu vor avea suficiente resurse de a aplica strategia de integrare a romilor”, a declarat premierul Victor Ponta, sâmbătă, la inaugurarea noii unităţi de producţie a Rombat, în Bistriţa.
“Eu îmi asum responsabilitatea Guvernului României – şi asta am făcut în discuţiile cu cancelarul Germaniei, cu primul-ministru al Franţei, cu reprezentanţii Comisiei Europene. Guvernul României are responsabilităţi şi trebuie să implementeze strategia de integrare a romilor. Dar minciuna pe care o spun oamenii politici prin campanie, prin diverse ţări europene, că nu primim România în Schengen din cauza romilor, este o minciună dintr-un motiv pe care orice om raţional îl vede”, a adăugat el.
Mărfurile „stau la vamă”
Întrebat dacă nu cumva problema cu Schengen este că statele din UE nu îşi doresc ca produsele româneşti să ajungă în Europa, premierul a admis acest lucru, dar a precizat că „nu atât de mult”, deoarece şi mărfurile dinspre Europa „stau la vamă între România şi Ungaria”.
„Schengen înseamnă, într-adevăr, o problemă; dumneavoastră ziceaţi pentru produsele noastre, să ajungă în Europa. Nu atât de mult. Ajung. Şi, uitaţi-vă, Rombat-ul este un exemplu. Dacia este un exemplu. Dar, pe de altă parte, Dacia este o mare companie românească, dar proprietarul este francez. Faptul că francezii vin la Otopeni şi trec pe la controlul de paşapoarte este o problemă pentru ei. Faptul că mărfurile care pleacă din România sau vin în România stau la vamă între România şi Ungaria, reprezintă o problemă pentru Europa”, a precizat Victor Ponta.
„Faimosul MCV arată îmbunătăţiri în sistemul judiciar, independenţă”
„Aşa încât, cred că, din păcate, demagogia prezentă în campanii electorale este prezentă peste tot, nu doar în România. Iar povestea că din cauza romilor… Noi am făcut absolut tot ceea ce ţinea de România: avem frontiere sigure; avem – inclusiv faimosul MCV denotă, în mod clar, îmbunătăţiri în sistemul judiciar, independenţă. Acum, romii. Bun. Şi când o să rezolvăm cu romii, o să fie melcii, sau o să fie cine ştie ce altceva, că este campanie într-una din ţări. Campanie o să fie tot timpul, că sunt alegeri tot timpul, se termină unele, vin altele”, a conchis Victor Ponta.
Schimbare radicală de opinie
Despre cât de favorabil ne va fi raportul MCV de la sfârşitul acestui an premierul se antepronunţă. Asta dacă uităm că până acum Victor Ponta nu “lega” MCV de Schengen, pe motiv că “singur îmi leg de picioare nişte ghiulele”.
Să ne amintim însă că, în 30 ianuarie, când a fost prezentat precedentul raport – care cerea eliminarea incompatibililor din Parlament şi a miniştrilor cu dosare penale, iar anchetaţilor să li se ridice imunitatea -, premierul îi critica pe autorii documentului, declarând că nu ştie cine sunt miniştrii penali din Guvernul pe care îl conduce.
Între timp, după condamnarea răsunătoare la închisoare a ministrului Transporturilor, Relu Fenechiu, premierul a aflat că Varujan Vosganian este acuzat de DIICOT pentru complot şi subminarea economiei naţionale.
AFP anunţa încă din ianuarie, citând o sursă din Comisia Europeană, că ministrul Vosganian este vizat de o anchetă a DIICOT. Or, dacă despre acest lucru ştiau oficialii europeni, este imposibil ca şeful Guvernului României să nu fi avut cunoştinţă.
La rând să ajungă în instanţă este vicepremierul Liviu Dragnea (PSD), urmărit penal pentru fraude la referendum, alături de 67 de persoane – printre care preşedinţi şi membri de secţii de vot.
Dar să nu uităm că premierul Ponta a fost cât pe-aci să îl numească ministru la Transporturi pe un alt liberal cu dosar penal, Ovidiu Silaghi, urmărit penal de DNA după ce omul de afaceri Nelu Iordache l-a denunţat că a luat mită 200.000 de euro să nu-i rezilieze contractele cu CNADNR.
În fine, trebuie să amintim că şefului Diplomaţiei, Titus Corlăţean, declara în primăvară că “dacă ne amână iar pe Shengen, România nu mai e interesată”.
Ar fi putut găsi premierul Ponta, pentru acest „cel mai cinstit guvern”, miniştri care că nu aibă probleme cu justiţia? Cu siguranţă da. Şi, atunci, raportul pe MCV ar fi reprezentat, fără rezerve, unda verde dată României pentru Schengen.
Magda SEVERIN