Românii pot petrece un sejur la munte, la preţuri cuprinse între 158 şi 358 lei, în perioada 22 octombrie – 14 decembrie, prin programul “O săptămână la Munte”, anunţă Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), care continuă acţiunea începută împreună cu Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism.
Turiştii vor plăti pentru un loc pe un sejur de 5 nopţi, fără servicii de masă, următoarele preţuri:
- 158 lei pentru cazare la hotel sau vilă-cabană de 2 stele
- 258 lei pentru cazare la hotel sau vilă-cabană de 3 stele
- 358 lei pentru cazare la hotel sau vilă de 4 stele.
Durata sejurului trebuie să fie însă de 5 nopţi, pentru a beneficia de aceste tarife speciale începând duminica şi terminând vinerea. Cu acceptul prestatorilor se pot valorifica sejururi şi cu alte date de intrare în intervalul stabilit.
Tarifele practicate prin acest program sunt cu 60-70% mai mici decât cele din perioada verii. Locurile vor fi vândute tuturor categoriilor de turişti, iar solicitările vor fi onorate în ordinea înscrierilor. Până în prezent, prin acest program au fost puse la dispoziţie aproape 500 de locuri pe serie, ceea ce înseamnă că, în cele 9 serii, circa 4.500 de persoane vor putea să petreacă o săptămână la munte în condiţii de tarife avantajoase. (M.S.)
Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU