Porsche Finance Group (PFG) a lansat o ofertă avantajoasă pentru clienții persoane fizice interesați de achiziția unei noi mașini, disponibilă și în cadrul programului REMAT 2015.
Clienții au posibilitatea de a alege dintre mărcile concernului și beneficiază de dobânzi reduse, atât pentru finanțarea în lei, cât și pentru cea în euro, dar și de avans 0% pentru finanțările în lei.
Principalul avantaj al programului REMAT Porsche Finance Group este că atât alegerea mașinii, cât și procedura de completare și depunere a dosarului de finanțare au loc rapid, în același loc: la dealer.
„Deși numărul de mașini second-hand din import înmatriculate în România a fost în primele luni ale anului mai mare decât cel al mașinilor noi, segmentul de autoturisme noi este în creștere față de volumele înregistrate anul trecut. În acest context, oferta noastră răspunde exigențelor clienților, cu opțiuni de finanțare comparabile din punct de vedere al costurilor (dobândă + taxe) cu cele din programul Prima Mașină, dar în plus cu avantajul că nu există restricții de vârstă, de autoturisme deținute anterior sau de preț. De asemenea, faptul că oferta poate fi accesată și în cadrul programului REMAT 2015 este, din punctul nostru de vedere, un element de flexibilitate suplimentară de care clienții noștri se pot bucura”, a declarat Helian Redai, Directorul de Vânzări & Marketing al Porsche Finance Group.
Oferta Porsche Finance Group în cadrul programului REMAT 2015 se aplică tuturor tipurilor de credit auto și leasing financiar auto din portofoliul companiei:
– credit în lei sau euro, cu dobândă fixă sau variabilă;
– leasing financiar Clasic în lei, cu dobândă fixă;
– leasing financiar Clasic în euro, cu dobândă fixă sau variabilă;
– PERFECT Leasing în euro, cu dobândă fixă sau variabilă.
În plus, pot beneficia de promoție și clienții interesați de marca premium Audi.
Practic, oferta pune la dispoziția oricărui client persoană fizică dobânzi preferențiale la finanțare, dobânzi comparabile cu cele din programul Prima Mașină, cu valori reduse, în special pentru lei, fără însă a impune restricții de tipul: vârstă, preț sau număr de mașini deținute anterior. În plus, clientul poate beneficia de ofertă și în cadrul programului REMAT, utilizând prima de casare.
Prin această ofertă specială Porsche Finance Group, finanțarea în lei pentru un VW Polo, o Skoda Fabia sau un SEAT Toledo se poate face la o dobândă variabilă începând de la 4,99%, iar finanțarea în euro la dobânzi începând cu 4,85% (găsiți în atașament exemple de calcul pentru fiecare model).
Oferta Porsche Finance Group este disponibilă deja clienților în orice showroom autorizat al mărcilor concernului din țară. Pentru detalii suplimentare, clienții sunt invitați să viziteze site-ul oficial al companiei (www.porschebank.ro) precum și site-urile oficiale ale mărcilor concernului participante, ori cel mai apropiat showroom al mărcii auto dorite.
Exemplu de calcul Volkswagen Polo pentru un credit auto în lei
– Rata de la 896 lei/lună
– Avans 0% (clientul aduce exclusiv tichetul REMAT ca avans la finanțare)
Calculul ratei este realizat pentru modelul VW Polo Trendline 1.0 60 CP, preț cu TVA: 53.979 lei.
Parametri de calcul: curs valutar orientativ: 4,50 lei, avans achitat de client reprezentând prima de casare: 6.500 lei, durată contract: 60 luni, dobândă lei variabilă 4,99%, DAE 5,10%. Valoare totală finanțată: 47.479 lei. Mașina din imagine este cu titlu de prezentare. Oferta se supune unor termene și condiții, detalii la dealerii autorizate.
Exemplu de calcul Skoda Fabia pentru un credit auto în lei
– Rata de la 718 RON/lună
– Avans 0% (clientul aduce exclusiv tichetul REMAT ca avans la finanțare)
Calculul ratei este realizat pentru modelul Skoda Noua Fabia 1,0 MPI / 60 CP, preț cu TVA: 44.564 lei.
Parametri de calcul: curs valutar orientativ: 4,50 lei, avans achitat de client reprezentând prima de casare: 6.500 lei, durată contract: 60 luni, dobândă lei variabilă 4,99%, DAE 5,10%. Valoarea totală finanțată: 38.064 lei. Mașina din imagine este cu titlu de prezentare. Oferta se supune unor termene și condiții, detalii la dealerii autorizați.
Exemplu de calcul SEAT Toledo pentru un credit auto în lei
– Rata de la 974 lei/lună
– Avans 0% (clientul aduce exclusiv tichetul REMAT ca avans la finanțare)
Calculul ratei este realizat pentru modelul SEAT Toledo Reference 1.2 TSI / 90 CP, preț cu TVA: 58.128 lei. Parametri de calcul: curs valutar orientativ: 4,50 RON, avans achitat de client reprezentând prima de casare: 6.500 lei, durată contract: 60 luni, dobândă lei variabilă 4,99%, DAE 5,10%.
Valoarea totală finanțată: 51.628 lei. Mașina din imagine este cu titlu de prezentare. Oferta se supune unor termene și condiții, detalii la dealerii autorizați.
Porsche Finance Group se ocupă cu finanţarea și asigurarea autoturismelor aparţinând mărcilor holding-ului: Volkswagen, Audi, SEAT, Skoda, Volkswagen Autovehicule Comerciale, Porsche și Das Weltauto.
Grupul este prezent pe piaţa românească din 1999 şi include cinci companii: Porsche Leasing, Porsche Bank, Porsche Broker de Asigurare, Porsche Mobility şi Porsche Asigurări. Porsche Finance Group oferă clienţilor săi soluţii eficiente şi rapide pentru achiziţionarea automobilului dorit, conform conceptului „one-stop-shop”: achiziţionare directă, în showroom, finanţare prin leasing sau credit, asigurare pentru maşină şi o administrare eficientă a flotelor de maşini.
Porsche Leasing România oferă leasing financiar intern pentru persoane fizice şi companii.
Porsche Bank România este prima bancă auto specializată de pe piaţa românească și oferă credite pentru autoturisme.
Porsche Broker de Asigurare completează gama de servicii cu intermedierea de asigurări CASCO şi RCA.
Porsche Mobility a fost înfiinţată cu scopul de a dezvolta serviciul de management de flote, rent-a-car şi leasing operaţional.
Porsche Asigurări închide cercul serviciilor integrate ale Porsche Finance Group. Compania oferă asigurarea CASCO, valabilă în toată Europa, pentru maşinile noi şi rulate achiziţionate în leasing sau credit prin companiile grupului – Porsche Leasing, Porsche Mobility sau Porsche Bank – sau achiziționate cu plata în numerar.
Porsche Finance Group este filiala locală a Porsche Bank A.G. În calitate de subsidiară a Porsche Holding, cu sediul la Salzburg, Porsche Bank A.G. este o companie internaţională specializată în servicii de finanţare și asigurare auto. Porsche Holding are peste 45 de ani de experienţă în finanţarea şi asigurarea auto și este parte a Volkswagen Group. (M.S.)