Daunalitatea pe segmentul marilor transportatori înregistrează creșteri semnificative în ultimii ani, în special în ceea ce privește despăgubirile acordate în baza polițelor RCA, pe segmentul daunelor morale și vătămărilor corporale, în cazul accidentelor cu victime.
Astfel, numai în prima jumătate a anului în curs, OMNIASIG Vienna Insurance Group a plătit despăgubiri totale de 47,49 milioane lei (aproximativ 10,5 milioane euro) pentru daunele provocate de transportatori, în baza polițelor de răspundere civilă auto, în creștere cu 30% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Practic, în fiecare zi, compania gestionează, în medie, peste 23 de dosare de daună RCA pe segmentul transportatorilor, cu mult peste celelalte categorii de autovehicule asigurate de companie, achitând despăgubiri, în fiecare zi, de aproximativ 58.000 euro. Aceste plăți reprezintă o treime (35%, în primul semestru din 2016) din cuantumul despăgubirilor totale acordate de companie, în baza polițelor de răspundere civilă auto.
Doar în ultimele 72 de ore au avut loc două accidente care implică autovehicule asigurate de către OMNIASIG, evenimentele fiind soldate cu rănirea unora dintre pasagerii din vehiculele de transport persoane. Compania monitorizează atent situația și este pregătită să soluționeze cazurile asiguraților săi. OMNIASIG are cea mai mică durată de plată a dosarelor de daună la nivelul pieței asigurărilor RCA, aceasta fiind realizată în medie în 6,03 zile, conform raportului publicat de Autoritatea de Supraveghere Financiară.
“Companiile de asigurări sunt acuzate, din ce în ce mai des, în ultima perioadă, de ajustarea politicii lor tarifare pe RCA, fără să fie luată în considerare creșterea semnificativă a daunalității pe segmentul transportatorilor și a despăgubirilor acordate în baza polițelor RCA.
Linia asigurărilor RCA nu poate fi sustenabilă fără o calibrare permanentă, în baza acestor evoluții, iar lucrurile ar putea fi îmbunătățite printr-un efort comun, al tuturor celor implicați, de la autorități și companii, până la asociațiile profesionale și organizații guvernamentale, pentru creșterea nivelului de educație și siguranță rutieră. În acest context, noi suntem permanent aproape de clienții noștri și le oferim asigurări personalizate, care țin cont de frecvența și severitatea daunelor, iar un istoric fără daune determină întotdeauna un tarif RCA redus. De asemenea, compania noastră este mereu deschisă dialogului și își dorește să găsească mereu soluțiile optime pentru asigurații noștri” – Mihai Tecău, Președinte Directorat OMNIASIG Vienna Insurance Group.
23 de dosare de daună RCA gestionate zilnic pe segmentul transportatorilor
Cifre relevante pe segmentul marilor transportatori:
- Despăgubirile totale plătite de OMNIASIG, în 2015, pe segmentul marilor transportatori, în baza polițelor RCA, se ridică la 73,22 milioane lei (aproximativ 16 milioane euro).
- Plățile totale efectuate în 2015, în contul daunelor morale și vătămărilor corporale: 22,20 milioane lei (4,9 milioane euro). În prima jumătate a anului 2016, acestea s-au ridicat la 13,62 milioane lei (3,02 milioane euro).
- Frecvența daunelor la camioane de peste 16 tone este de peste 2 ori mai mare decât la toate celelalte vehicule de acest tip și de peste 3 ori mai mare raportat la întreg portofoliul RCA al companiei.
- Dauna medie la camioane de peste 16 tone este de peste 1,5 ori mai mare decât la celelalte autovehicule comerciale de transport și de circa 2 ori mai mare raportat la întreg portofoliul RCA.
- Cu toate acestea, numărul camioanelor cu prime mai mari de 15.000 lei reprezintă doar 1,7% din totalul camioanelor asigurate și 0,18% raportat la întreg portofoliul RCA.
- În baza evoluțiilor din ultimul an, OMNIASIG a constituit, conform legislației în vigoare, rezerve de 170,2 milioane lei (respectiv 37,8 milioane euro) pentru linia RCA, segmentul transportatori.
AUTOBUZE:
- Frecvența daunelor la autobuze este de cca. 1,5 ori mai mare raportat la întreg portofoliul RCA
- Dauna medie la autobuze este de peste 3 ori mai mare raportat la întreg portofoliul RCA
- Cu toate acestea, numărul autobuzelor cu prime mai mari de 15.000 lei reprezintă doar 0,59% din totalul autobuzelor asigurate și 0,01% raportat la întreg portofoliul RCA
”Primele de asigurare se stabilesc în funcție de o serie de factori, dintre care cei mai importanți sunt frecvența și severitatea daunelor. Problema primelor mai ridicate se manifestă doar la mijloacele de transport grele, unde atât frecvența, cât și severitatea daunelor justifică aceasta.
Această problemă nu este una generală, ci apare doar în cazuri izolate, care au explicații clare, justificate de comportamentul pe șosele al acestor mijloace de transport. Rezolvarea reală constă în schimbarea comportamentului pe șosele, și nu în măsuri administrative ori legislative la nivelul pieței de asigurări” – Bogdan Tudor, Membru Directorat, Chief Underwriting Officer, OMNIASIG Vienna Insurance Group.
Câteva exemple de accidente mai recente provocate de transportatori asigurați RCA la OMNIASIG:
De asemenea, este important de amintit aici și tragicul accident din Muntenegru din 2013, pentru care compania a plătit despăgubiri aproape de limita maximă de 5 milioane euro.
OMNIASIG Vienna Insurance Group deţine un program complex de reasigurare care acoperă toate portofoliile importante subscrise şi permite transferul riscurilor către piețele internaționale specializate, contribuind la întărirea stabilității financiare a companiei.
Dintre companiile situate în topul mondial al reasigurătorilor care participă la contractele de reasigurare ale OMNIASIG VIG enumerăm: Gen Re (rating AA+ Standard&Poor’s), Hannover Re (rating AA- Standard&Poor’s), Partner Re (rating A+ Standard&Poor’s), Sindicate Lloyd’s (rating A+ Standard&Poor’s), VIG Re (rating A+ Standard&Poor’s), SCOR (rating A Standard&Poor’s), Everest Re (rating A+ Standard&Poor’s), Mapfre Re (rating A Standard&Poor’s), Endurance (rating A Standard&Poor’s).
OMNIASIG VIG este o societate administrată în sistem dualist, a cărei conducere este asigurată de Directorat, sub supravegherea și coordonarea Consiliului de Supraveghere. Compania are un portofoliu de peste 100 produse şi o reţea teritorială extinsă.
Vienna Insurance Group (VIG) este principalul expert pe piața asigurărilor în Austria precum şi in Europa Centrală şi de Est. Grupul cu o tradiţie îndelungată, branduri puternice şi o relaţie apropiată cu clienţii este format din aproximativ 50 de companii din 25 de ţări. VIG are o experienţă de 190 de ani în domeniul asigurărilor.
Având aproximativ 23.000 de angajaţi, Vienna Insurance Group este lider incontestabil pe principalele pieţe unde îşi desfăşoară activitatea. Grupul se bucură de o poziţionare excelentă, care îi permite să valorifice oportunităţile de creştere pe termen lung, într-o regiune cu 180 de milioane de locuitori.
Vienna Insurance Group este compania cel mai bine cotată dintre emitenţii care fac parte din ATX, indicele principal al Bursei de Valori din Viena. Grupul este, de asemenea, listat la Bursa din Praga.