Oprescu, Petrache şi 39 de primari din Ilfov au semnat constituirea ATMB. Document. Galerie foto

Asociaţia de Transport Metropolitană Bucureşti (ATMB) este de astăzi cu acte în regulă. Primarul general Sorin Oprescu a semnat la Primăria Capitalei, împreună cu Marian Petrache, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Ilfov, şi cu edilii celor 39 de localităţi ilfovene, documentul de constituire a Asociaţiei.

Totodată, a avut loc prima adunare generală a ATMB, la care au participat reprezentanţi ai Primăriei Capitalei, ai CJ Ilfov şi ai BERD.

“Creăm astazi un cadru instituţional menit să realizeze un sistem de transport eficient, integrat, durabil şi sigur, care să promoveze dezvoltarea economică, socială şi teritorială, asigurând o cât mai bună calitate a vieţii pentru cetăţenii noştri”, a declarat primarul general.

„În fond, asta este menirea noastră, a aleşilor locali, să facem o viaţă mai uşoară şi mai bună populaţiei, să poată trăi civilizat. Aşa cum e convenit şi cu forurile internaţionale, conform directivelor europene obiectivele strategice sunt clare, respectiv accesibilitate, eficienţă economică, calitatea mediului urban, îmbunătăţirea siguranţei şi securităţii transportului public”, a adăugat Oprescu.

atmb, oprescu, petrache 3

La rândul său, Marian Petrache a punctat: “Azi semnăm, practic, primul pas spre înfiinţarea juridică a metropolei, cu acest serviciu, şi sper că va urma, foarte rapid, următorul proiect important pentru această zonă, şi anume gestionarea integrată a deşeurilor. Presiunea pe noi este foarte mare, mai ales pe cei care administrează judeţul Ilfov, aşa că noi suntem direct interesaţi ca acest proiect să intre în funcţiune cât mai repede. Asta ţine numai şi numai de noi, aşa că mult succes celor care au pornit la drum în rezolvarea acestui proiect”.

atmb, petrache semneaza

Prezentă la eveniment, Aura Răducu, reprezentanta Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), a subliniat importanţa constituirii ATMB: “Aţi facut un pas extrem de important în domeniul modernizării zonei Bucureşti – Ilfov. Este o situaţie normală să avem un transport integrat, deoarece Bucureştiul se sufocă, trebuie să se extindă şi să se dezvolte, la fel şi judeţul Ilfov. Planul de mobilitate este o planificare strategică pe care vrem să o facem pentru oameni, ţinând cont de necesităţile lor”.

 atmb, oprescu, petrache 2„Asociaţia de Transport Metropolitană Bucureşti (ATMB) (care diferă de Autoritatea Metropolitană de Transport Bucureşti (AMTB), instituţie înfiinţată în urmă cu 5 ani prin OG nr. 21/2011, în subordinea Ministerului Transporturilor – n.r.) va dezvolta, coordona şi aplica în mod unitar şi integrat planul de mobilitate durabilă a regiunii Bucureşti – Ilfov”, precizează Primăria Capitalei, într-un comunicat remis redacţiei.

Planul de mobilitate durabilă îşi propune realizarea unei planificări strategice pentru oameni şi locuri şi va avea următoarea viziune de dezvoltare a mobilităţii pentru perioada 2016-2030.

atmb, petrache, oprescu

Planul de Mobilitate Urbană Durabilă este un document strategic şi un instrument de politică de dezvoltare, folosind un software de simulare a transporturilor având ca scop rezolvarea nevoilor de mobilitate ale persoanelor şi întreprinderilor pentru a îmbunatăţi calitatea vieţii, contribuind în acelaşi timp la atingerea obiectivelor europene privind protecţia mediului şi eficienţa energetică.

atmb, cgmb

„Acest proiect va asigura punerea în aplicare a conceptelor europene de planificare şi de management pentru mobilitatea urbană durabilă, adaptate la condiţiile specifice regiunii Bucureşti – Ilfov şi va include lista măsurilor de îmbunătăţire a mobilităţii pe termen scurt, mediu şi lung, spre exemplu propunerea unei noi structuri de transport public integrat Bucureşti – Ilfov”, precizează Municipalitatea.

atmb, cgmb 2

DOCUMENT: Planul de Mobilitate Urbana Durabila – Bucuresti Ilfov 2 septembrie 2015

ATMB este un proiect din 2013 al Primăriei Capitalei şi CJ Ilfov, reluat anul acesta în aprilie.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.