Pall-Ex a transportat în 2015 aproape un sfert de milion de paleţi

Pall-Ex România, lider de piaţă pentru servicii de transport express de mărfuri paletizate, a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 11,93 milioane de lei, în creştere cu 39% faţă de 2014, în timp ce profitul net a crescut cu 12% ca urmare a introducerii unor măsuri de eficientizare operaţională care au condus, printre altele, la scurtarea timpilor de livrare pe anumite regiuni.

Pall-Ex România a transportat în 2015 prin cei 30 de membri ai platformei aproape un sfert de milion de paleţi, mai exact 243.439, cu 45% mai mulţi decât în anul precedent.

Compania a investit anul trecut aproape jumătate de milion de euro iar anul acesta, investiţiile sunt planificate la 650.000 de euro.

Investiţiile se axează pe trei direcţii strategice şi anume în:

  • tehnologie – în monitorizare online şi confirmare electronică la client, pentru a creşte calitatea şi transparenţa etapelor din serviciu,
  • programul Retail Plus care cuprinde servicii de paletizare, recepție detaliată, returul documentelor și al ambalajelor, respectiv
  • facilități noi şi moderne de transbordare de marfă, inclusiv depozite noi în diferite regiuni din ţară.

„Compania va continua şi dezvoltarea serviciului de transport express paneuropean care, prin unificarea tuturor rețelelor Pall-Ex din Europa, le permite clienților din România importul și exportul de cantităţi mici de marfă din principalele țări partenere ale României, prin rețelele Pall-Ex prezente în Italia, Spania, Portugalia, Marea Britanie, Franța, Benelux, Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia şi Bulgaria”, a declarat Danor Ionescu, CEO al Pall-Ex România.

Pall-Ex România transportă în general echipamente, electrodomestice, electrocasnice, materii prime, produse industriale finite, produse alimentare, ambientale. Ca o notă de culoare, cel mai aparte transport a fost cel al unui totem-piramidă expozițională cu LED, în valoare de 80 000 euro.

„Creşterea consumului şi a puterii de cumpărare, dezvoltarea retailului modern, deschiderea de noi fabrici şi facilităţi de producţie, inclusiv investiţiile străine directe, reprezintă tot atâţia stimuli pentru creşterea activităţii în domeniul transporturilor, chiar şi în condiţiile actualei infrastructuri rutiere”, precizează Danor Ionescu.

Pall-Ex este compania de logistică şi transport care dispune de cea mai întinsă reţea de depozite din România, cu 33 de locaţii. Prin intermediul reţelei Pall-Ex, marfa transportată beneficiază de asigurare de până la 15.000 de euro pe palet, fără costuri suplimentare. Clientul își poate monitoriza transportul partidei sale de marfa, prin modulul Track&Trace. Acest modul este gestionat de sistemul Twine, dezvoltat de Pall-Ex în ultimii 20 ani și implementat de către toți partenerii companiei. Dovada livrării se face în timp real prin SMS, cu efect vizibil imediat de către client.

Despre Pall-Ex

Fondată în 1996, rețeaua Pall-Ex a devenit unul dintre liderii europeni în materie de servicii logistice, fiind un concept nou pentru centrul și estul Europei. In Marea Britanie funcționează zece astfel de rețele, în Germania noua, în Italia și Spania patru, iar în Franța sunt șapte. Pall-Ex se află în creșterea volumului de afaceri, atât în Marea Britanie, cât și în Europa continentală, astăzi însumând 327 de membri, cu un volum de 3.1 milioane de paleți pe an.

Din 2011, Pall-Ex activează și în România, promovând un model inovator de afaceri. Modelul Pall-Ex permite formarea unei rețele de transportatori și distribuitori locali, care oferă un serviciu de livrare în 24 h a mărfurilor paletizate, pe întreg teritoriul țării.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.