Situaţia financiară a românilor influenţează numărul accidentelor de circulaţie, astfel că perioada de criză economică a dus la reducerea acestora până sub nivelul anilor ’90, când erau înmatriculate numai 2 milioane de maşini faţă de 5,5 milioane, în prezent, relevă un studiu realizat de Institutul pentru Prevenirea Criminalităţii. Concret, dacă în 1990 au fost înregistrate 9.700 de accidente rutiere soldate cu moartea a 3.782 de persoane, 21 de ani mai târziu, în plină criză economică, s-au produs numai 9.200 de accidente cu 2.018 de victime, adică mai puţin cu 1.764 oameni decedaţi. Desigur, un factor important l-a reprezentat şi creşterea nivelului de siguranţă oferit de fabricanţii auto odată cu modernizarea autovehiculelor, dar cercetarea demonstrează că dinamica accidentelor rutiere se schimbă şi în funcţie de situaţia economică a ţării.
Poliţiştii au prezentat marţi, la un workshop organizat pentru jurnalişti de GRSP România (Parteneriatul Român de Siguranţă Rutieră), date statistice şi studii de caz pe tema siguranţei rutiere. Aceasta a fost abordată din mai multe perspective: umanitară, instituţională, a sănătăţii publice, cât şi din cea de business.
Astfel, în perioada 1990 – 2003, numărul accidentelor rutiere a scăzut de la 9.700 până la 6.689, adică a înregistrat o scădere de 31%.
Din 2003 şi până în 2008, când România a cunoscut o creştere economică bruscă, s-au înregistrat cu 59,1% mai multe accidente, de la 6.689 la 10.645.
Din anul 2008, când criza financiară a început să se facă simţită şi în România, numărul accidentelor a scăzut brusc, cu 12,7%, de la 10.645 până la 9.290. (M.S.)
Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU