Licitaţie pentru construirea Pasajului pe DJ 602 Centura Bucureşti – Domneşti

CNADNR lansează licitaţia pentru proiectarea şi construirea Pasajului Suprateran pe DJ 602 Centura Bucureşti – Domneşti, în lungime de 257,49 m și cu o valoare estimată de 185.322.034 lei, fără TVA. Guvernul a aprobat în noiembrie anul trecut indicatorii tehnico-economici ai investiţiei, a cărei valoare fusese estimată atunci la 248,8 milioane lei.

„Menţionăm că Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice a emis acceptul de publicare al anunţului de participare urmând a fi publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) în data de 18.03.2015”, precizează CNADNR.

Termenul limită de depunere al ofertelor este 30 aprilie, ora 10:00, iar deschiderea lor va fi în aceeași zi, la ora 12:00.

Contractul va avea o durată de implementare de 51 luni, din care 3 luni proiectare, 24 de luni execuţia lucrărilor şi 24 de luni perioada de notificare a defectelor.

Licitația are loc la 1 an şi 7 luni de când premierul Victor Ponta le-a promis oamenilor din zonă că le va construi trotuare pe Prelungirea Ghencea, va lărgi şoseaua la 4 benzi şi va realiza un pasaj suprateran.

Primăria Capitalei ignoră de peste 11 ani solicitările locuitorilor

Anul trecut, la sfârşitul lui august, oamenii din zonă  au ieşit din nou în stradă.

CNADNR anunţat în 18 octombrie 2014 că lucrările vor începe în primăvara aceasta, dar cum proiectarea va fi gata la jumătatea lui august, șantierul va porni în toamnă și va lua sfârșit cel mai devreme peste un an, înainte de alegerile parlamentare.

Locuitorii din zonă au organizat mai multe proteste în stradă, reclamând imposibilitatea de a circula, întrucât Prelungirea Ghencea din Capitală are o singură bandă pe sens iar trotuare nu există, fiind nevoiţi să meargă fie prin noroiul de pe marginea drumului, fie pe carosabil, printre maşini.

Acum, CNADNR anunță că realizarea Pasajului Suprateran pe DJ 602 – Centura Bucureşti – Domneşti are ca obiective:

  • fluidizarea traficului pe Centura municipiului Bucureşti;
  • îmbunătăţirea condiţiilor de transport;
  • descongestionarea circulaţiei la intersecţia centurii rutiere şi a liniei CF de centură cu strada Prelungirea Ghencea şi drumul judeţean DJ 602;
  • creşterea capacităţii de trafic;
  • siguranţa circulaţiei.

„Întrucât în zona intersecţiei sunt amplasate numeroase construcţii având multiple destinaţii: unitate militară, locuinţe, depozite, clădiri industriale, etc., realizarea obiectivului va facilita accesul agenţilor economici şi al populaţiei din cartierele din zonă, va fluidiza traficul pe Centura rutieră a Bucureştiului, degrevându-se astfel străzile din interiorul municipiului. Pasajul Domneşti va rezolva o problemă acută a zonei, determinând la final, un trafic civilizat”, spune și Narcis Neaga, directorulo general al CNADNR.

Magda SEVERIN

Imagine: Jean-Mihai PÂLȘU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.