Guvernul a lansat a doua ediție a Programului de Internship la nivelul administrației publice centrale, cu noutatea că în acest an a fost extins la nivelul tuturor ministerelor și departamentelor din cadrul Executivului. Astfel, studenții și tinerii absolvenți pot opta pentru peste 170 de poziții de stagiar disponibile. Precizăm doar că şomajul în rândul tinerilor este de 25% (aproape la fel ca în UE), iar în fiecare an avem circa 100.000 de absolvenţi de liceu care nu iau Bacalaureatul. Unde se duc ei după cele 6 luni de şomaj nimeni nu ştie, deoarece nu sunt prinşi în vreo statistică. INS arată că 4,7 din cei 20 de milioane de români lucrează undeva iar 1,2 milioane sunt bugetari. Comisia Naţională de Prognoză spune altceva: sunt numai 3,5 milioane de salariaţi.
Statistica de bun-simţ ne arată că în ultimii 3 ani, de când BAC-ul este picat în masă, circa 300.000 de tineri au îngroşat numărul celor fără loc de muncă. Nu spunem că absolvenţii de facultate şi-ar găsi job. Iar aceasta dintr-un calcul simplu: la stat angajările sunt blocate pentru oamenii de rând, iar în mediul privat falimentările sunt la zi.
Rata şomajului, în ianuarie, este de 7,3%, respectiv 730.000 de şomeri, cu 22.000 mai mulţi decât în aceeaşi lună din 2013, potrivit INS. Dar datele diferă însă de cele ale ANOFM, care anunţa pentru ianuarie 2013 numai 513.000 de şomeri. Iar oferta locurilor de muncă este în continuare redusă: între 5.000 şi 10.000 lunar – locuri care, de fapt, rămân cam aceleaşi deoarece nu se ocupă.
Comisia Europeană rectificase prognoza privind rata şomajului de la 7,3% la 6,9%, dar se vede că s-a înşelat.
Tinerii dispar misterios din sondaje
Tinerii dispar însă misterios din sondaje, dar situaţia este la fel şi în UE, a constatat directorul Direcţiei Ocupare, Afaceri Sociale şi Incluziune din cadrul Comisiei Europene, Zoltan Kazatsay.
“Rata şomajului în rândul tinerilor români este inacceptabil de mare, de 25%, iar 7,5 milioane de tineri din Uniunea Europeană – ca şi din România, de altfel – nu apar în statistici nici ca angajaţi, nici ca persoane care se instruiesc”, a declarat el.
1 milion de locuri de muncă aşteptate încă după 2 ani de guvernare Ponta
Mult-aşteptatele locuri de muncă – un milion – promise de cele 3 guverne Ponta – “cel puţin 50.000 numai în ultima jumătate din anul trecut” – rămân o poveste frumoasă pe hârtie.
După 5 luni de guvernare, premierul Victor Ponta a dat vina pe Guvernul Boc pentru “15 bombe cu ceas lăsate”, iar după 1 an, bilanţul a adus tot promisiuni, dar şi o cifră pe care nu o poate confirma piaţa: 70.000 de locuri noi de muncă. Traian Băsescu a contracarat: recordurile înregistrate la exporturi nu aduc locuri de muncă. Anticipăm ce va spune la începutul lunii mai, când Ponta va împlini 2 ani la guvernare: acum nu se mai află USL la guvernare.
Aşadar, putem lesne anticipa că aceste 170 de posturi de stagiari sunt rezervate clientelei politice. Că doar politicienii nu ştiu alte locuri le muncă – adică în sectorul privat – decât dacă au prins cheag şi fac afaceri cu statul.
Selecţie online
Candidaturile vor fi depuse exclusiv online, termenul limită pentru depunerea acestora fiind 31 mai. Mai multe informații sunt disponibile pe pagina oficială a Programului de Internship https://internship.gov.ro.
Pe parcursul a două luni (15 iulie-15 septembrie), candidații selectați vor participa la activitățile desfășurate la Cancelaria Prim-Ministrului și la Secretariatul General al Guvernului (SGG), se arată în comunicatul remis redacţiei de Executiv.
Candidații trebuie să întrunească următoarele condiții generale:
– să dețină cetățenia română; să aibă cel mult 24 de ani la momentul debutului programului (15 iulie 2014);
– să fie studenți ori tineri absolvenți ai programelor universitare de licență;
– să cunoască bine cel puțin o limbă străină de circulație internațională;
– să aibă cunoștințe de bază în domeniul IT.
Acestora li se adaugă condițiile specifice descrise de fiecare minister și departament.
Magda SEVERIN
Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU