Peste 2.000 de amenzi rutiere, în două zile pe DN 1

Poliţiştii rutieri au aplicat, în zilele de 17 şi 18 aprilie, peste 2.000 de amenzi şi au ridicat 20 de permise auto, în cadrul unei acţiuni derulate pe DN 1, pentru prevenirea evenimentelor rutiere produse pe fondul vitezei excesive.

„În urma activităţilor desfăşurate sub coordonarea Direcţiei Rutiere-I.G.P.R., de serviciile rutiere din cadrul inspectoratelor de poliţie ale judeţelor Alba, Bihor, Braşov, Cluj, Ilfov, Prahova şi Sibiu, au fost constatate 2.082 de abateri privind nerespectarea regimului legal de viteză, fiind reţinute în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice 20 permise de conducere, pentru depăşirea vitezei maxime legale admise pe tronsonul de drum cu mai mult de 50 km/h”, informează, vineri, IGPR.

Totodată, au fost constatate 6 infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.