Peste 32.600 de amenzi rutiere în minivacanţa de Sf. Maria

În minivacanţa de Sf. Maria au fost aplicate 32.679 de amenzi, din care 14.427 vitezomanilor şi  730 celor prinşi băuţi la volan. Totodată, au fost reţinute 1.419 permise de conducere (371 numai pentru depăşirea vitezei) şi au fost retrase 440 de certificate de înmatriculare. 

În total, au fost aplicate, de joi până duminică, 43.337 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 9.412.994 de lei, diferenţa de aproape 10.000 reprezentând amenzile date pentru încălcarea Legii nr. 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică (7.266 amenzi), pentru fapte de natură economico-financiară (1.137 amenzi) şi 2.255 la alte acte normative.

De asemenea, poliţiştii de la structurile de profil au prins 1.128 de suspecţi de infracţiuni, 69 dintre aceştia fiind reţinuţi şi 40 arestaţi. Totodată, au fost depistate 30 de persoane urmărite în temeiul legii.

Oamenii legii aflaţi în stradă au intervenit la 13.206 de evenimentele semnalate, au aplanat 1.378 de stări conflictuale şi au depistat 1.564 infracţiuni, dintre care 944 în flagrant delict. Totodată, au găsit 14 autoturisme semnalate ca fiind furate.

În perioada 15-18 august au acţionat zilnic peste 11.000 de poliţişti, dintre care 7.306 de ordine publică, 1.730 de la rutieră şi 1.995 de alte categorii. Poliţia Română a asigurat zilnic, în această perioadă, 4.243 de patrule de siguranţă publică, dintre care 1.311 pedestre şi 2.932 auto.

Iar pentru a asigura fluenţa traficului rutier, numărul poliţiştilor rutieri a fost suplimentat în 18 august, ajungând la 2.200.

Magda SEVERIN

Imafgine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.