Piata auto romaneasca pe primul semestru din 2012 prefigureaza cel mai slab an din ultimii 12, arata Asociatia Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA). “In 2001 se vindeau pe piata romaneasca putin peste 92.000 de autovehicule, din care circa 72.000 autoturisme. Datele de vanzari inregistrate la jumatatea lui 2012 justifica pe deplin posibilitatea ca in acest an sa avem un volum similar cu cel de acum 11 ani. Astfel, pe primele 6 luni din 2012 au fost vandute circa 36.000 de autoturisme si aproximativ 7.000 de vehicule comerciale si microbuze, aceste volume ducand piata auto, pe ansamblul sau, la un -16% fata de aceeasi perioada a anului trecut”, releva o analiza a APIA publicata vineri.
In schimb, a fost inregistrata o crestere puternica a intrarilor de autovehicule rulate, al caror volum este de circa 2,5 ori mai mari decate cele noi, in conditiile in care pietele mature ale Europei consemneaza in medie un raport invers: un autoturism rulat la fiecare 3 autoturisme noi, inregistrand un plus de 66% fata de primele 6 luni ale lui 2011. Numai 25% dintre aceste vehicule rulate au sub 5 ani vechime.
In luna iunie, productia nationala s-a cifrat la 22.462 autovehicule, cu 30% mai putin decat in luna precedenta, pe semestrul I fiind o scadere totala de 7,4% (164.590 unitati). Scaderea inregistrata la autoturisme a fost de 5,5%, mult mai importanta fiind cea a vehiculelor comerciale usoare, de 30,7%, determinata de absenta in 2012 a productiei modelului Transit Connect pe care il realiza Ford anul trecut.
93% din productia auto, exportata
In conditiile unei cereri interne, in continuare extrem de reduse, 93% din productia din aceste prime 6 luni a fost exportata. Insa si exportul a scazut cu 1,5% fata de aceeasi perioada din 2011, pe un volum total de 153.108 unitati.
Cel mai cautat model la export in luna iunie a fost in continuare Dacia Duster, 10.108 unitati, acesta fiind, detasat, pe primul loc dupa primele 6 luni cu un total de 69.862 unitati, (45% din numarul total de autoturisme exportate), urmat de Logan (4.879 unitati in iunie si un total de 23.088 in 2012) si Sandero (4.379 unitati in luna iunie si un total de 32.068 in 2012).
Vanzarile de autoturisme si vehicule comerciale au scazut cu 15,8%
Vanzarile de autovehicule (autoturisme si vehicule comerciale) au scazut cu 15,8% fata de aceeasi perioada din 2011, pe un volum total de 42.990 unitati, autoturismele inregistrand o scadere mai mare, de 16,8%, la un volum de 35.950 unitati.
La autoturisme, in primul semestru din 2012, topul pe marci este format de Dacia, cu 9.653 unitati vandute (27% din total), urmata de Volkswagen (4.035 unitati / 11,2%), Skoda (3.357 unitati / 9,3%), Renault (2.518 unitati / 7%), Ford (2.350 unitati / 6,5%) si Hyundai (1.527 unitati / 4,2%).
Pe modele, pe primul loc se afla Dacia Logan cu un volum total in 2012 de 4.875 unitati vandute, cu care ocupa confortabil pozitia de lider, urmat de Dacia Duster, care, cu cele 2.734 unitati, ocupa locul 2. Podiumul este completat de catre Skoda Octavia (1.710 unitati), urmata de catre Renault Clio si Logan MCV.
Livrarile catre persoanele fizice au scazut constant, astfel incat astazi ele mai reprezinta o cota de doar 31%, restul de 69% fiind achizitionate de catre persoanele juridice. (M.S.)
Imagine: Jean-Mihai PALSU