Piaţa auto din România s-a prăbuşit cu 13,4% în octombrie

Numărul autoturismelor noi înmatriculate în octombrie în România s-a cifrat la numai 6.782 unităţi, faţă de 7.828 anului trecut, reprezentând o cădere mare, de 13,4%, comparativ cu o scădere de doar 4,8%, la 959.412 autoturisme, pe piaţa auto din Uniunea Europeană, arată datele statistice publicate vineri de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).

În primele 10 luni, piaţa auto din România a înregistrat o scădere de 12,2%, la  63.709 autoturisme înmatriculatefaţă de perioada similară a anului trecut, în timp ce în UE au fost înmatriculate 10,327 milioane autoturisme noi, în scădere cu 7,3%.

Vânzările de autoturisme Dacia în Europa (UE plus EFTA) au înregistrat în luna octombrie o scădere de 7,1%, fiind înmatriculate 21.478 unităţi. În primele zece luni ale acestui an, înmatriculările de autoturisme Dacia în Europa au înregistrat o scădere de doar 3,2% până la 200.677 unităţi. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.