Piața gazelor a fost liberalizată pentru IMM-uri de la 1 ianuarie, anunțul fiind făcut încă din noiembrie anul trecut de fostul ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, care a precizat că nu a reușit să convingă Comisia Europeană să amâne calendarul de liberalizare pentru această categorie de consumatori.
În lunile ianuarie, februarie, martie și aprilie consumul de gaze în România este la nivelul cel mai ridicat iar populația are prioritate pentru a consuma gazul produs în ţară, a explicat Nicolescu.
Astfel, în cele patru luni, consumul României depășește producția țării și ceea ce se poate extrage din capacitățile de stocare- În aceste condiţii, “piața de gaz din România se va închide pe importuri iar importurile vor merge numai sau în mare măsură către întreprinderile mici și mijlocii, în condițiile în care o parte dintre marii consumatori a încheiat contracte de furnizare pe un orizont de timp de un an sau doi”, a arătat el.
“Importurile, din datele pe care la am, sunt la 135-140 de lei/MW, acum plătesc 89,4 lei/MW. Dacă IMM-urile ar fi cabinete de avocatură, cabinete notariale nu cred că ar fi o problemă să plătească câțiva lei în plus. Dacă însă vorbim de făbricuțe de pâine, de sticlă, de alte tipuri de afaceri în care costul gazului reprezintă o pondere importantă în costul produselor pe care le dumnealor le produc, poate fi o problemă”, a mai spus Răzvan Nicolescu. (M.S.)
Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU