Piata Universitatii, ziua a 8-a: “Sa vina galeriile!”

Protestul de vineri din Piata Universitatii a adunat, in punctul de varf, circa 600 de persoane, cam jumatate fiind salariati din invatamant membri ai sindicatelor, ai caror lideri i-au mobilizat mai intai in fata sediului Ministerului Eductiei. Cum nu au avut autorizatie pentru mars pe strada, ei au venit pana la Km 0 incolonati pe trotuar. Numarul intreit al protestatarilor s-a simtit si in intensitatea scandarilor, astfel ca, la un moment dat, s-a cerut in cor “Sa vina galeriile!”.

Oamenii au protestat pasnic, pana la miezul noptii, in doua grupuri distincte, unul in fata Teatrului National si celalalt, cu studenti, la fantana de langa cladirea Universitatii. Fata de serile trecute, acum au fost si proiectii pe fatada Facultatii de Arhitectura, cu mesaje de pe Twitter cu privire la protest. De asemenea, a fost adusa o statie de amplificare si un microfon la care au fost invitati sa vorbeasca manifestantii.

Jandarmii au inceput sa legitimeze oamenii la gurile de metrou incepand cu ora 19.00, dar nu s-a inregistrat niciun incident si nici n-au fost gasite asupra lor obiecte interzise. De la ora 20.00 au inceput sa fie legitimate si tinerii din jurul cladirii Universitatii.

Majoritatea protestatarilor a plecat pana in ora 23.00, insa cateva zeci au mai ramas pana putin dupa miezul noptii. Criticati de unele televiziuni ca “se comporta ca la local, la 11 seara pun scaunele pe masa”, jandarmii nu au mai incercat sa evacueze Piata Universitatii la ora 23.00. I-au lasat pe protestatari sa ramana cat doresc, insa frigul si oboseala i-au invins dupa o ora si un pic, astfel ca piata era goala la 00.15.

Si in alte orase din tara au fost mitinguri, insa de mai mica amploare, insumand circa 3.000 de oameni, care au incheiat protestele la ora 22.00.

Magda SEVERIN

 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.