Oltchim a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 167 milioane de euro, în creştere cu 18% faţă de anul anterior, şi o pierdere totală brută de 8,2 milioane de euro, reprezentând, însă, o îmbunătăţire cu 34,6 milioane euro faţă de anul 2014 şi cu 64,2 milioane euro faţă de anul 2013.
Profitul operaţional din activitatea curentă (EBITDA) s-a situat la 9,6 milioane de euro, după rezultate anuale negative în 2010-2014, , informează compania.
Din activitatea instalaţiilor care funcţionează – deoarece combinatul a fost redeschis parţial în primăvara lui 2013, după ce Guvernul Ponta i-a pus lacătul în vara lui 2012 – , Oltchim a obţinut un profit total brut de 3 milioane de euro.
Combinatul a contabilizat însă şi o pierdere de 11,2 milioane de euro, determinată de cheltuielile de conservare a instalaţiilor nefuncţionale de pe platformele de la Bradu şi de la Vâlcea, plus cheltuielile cu plăţile compensatorii aferente disponibilizării de personal finalizate în luna decembrie precum şi alte costuri financiar bancare calculate până la data aprobării planului de reorganizare.
Creşterea cifrei de afaceri a fost determinată de creşterea cantitativă a vânzărilor la principalele produse fabricate, se arată într-un comunicat al companiei.
Astfel, la polioli – polieteri vânzările cantitative au crescut cu 20% faţă de anul trecut, iar vânzările de produse clorosodice au înregistrat o creştere cu 3%. Societatea valorifică peste 75% din cifra de afaceri la export şi pe piaţa intracomunitară.
Combinatul estimează pentru 2016 obţinerea de profit pe total activitate, respectiv acoperirea integrală a cheltuielilor cu amortizarea şi cheltuielilor financiare. Ultimul an când Oltchim a înregistrat profit pe total activitate a fost anul 2006.
Astfel, la o cifră de afaceri de 168 milioane euro – aproximativ aceeaşi valoare ca în 2015, preţurile de vânzare fiind mai scăzute decât media anului 2015 determinate de reducerea preţurilor la petrol -, societatea estimează EBITDA de 12,3 milioane euro, respectiv cu 2,7 milioane euro mai bun decât în anul 2015 şi profit din exploatare de 330.000 euro.
Profitul pe total activitate este estimat pentru anul acesta la 110.000 de euro.
Compania de stat din Râmnicu Vâlcea se află în insolvenţă din ianuarie 2013, iar planul de reorganizare prevede vânzarea combinatului pentru minim 307 milioane euro.
Statul român a încercat timp de doi ani să privatizeze Oltchim, însă fără succes, ultima dată în decembrie 2014, însă niciun investitor nu s-a prezentat.
Combinatul este deţinut de stat prin Ministerul Economiei, cu 54,8% din acţiuni, PCC SE cu 32,34% şi de alţi acţionari, cu 12,85%. (M.S.)