Meteorologii au emis o informare de ploi torenţiale, intensificări de scurtă durată ale vântului şi, izolat, vijelii şi căderi de grindină, începând de astăzi de la ora 14.00 până mâine la ora 20.00. În unele zone, cantităţile de apă care vor cădea vor depăşi 30-40 de litri pe metru pătrat.
Vremea rea va veni mai întâi în această după-amiază şi la noapte în Maramureş, Crişana, Transilvania, jumătatea de vest a Munteniei şi local în nordul Moldovei, în Oltenia şi în zonele de munte.
Aici vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, izolat chiar vijelii şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp şi pe spaţii mici 30…40 l/mp.
„În cursul zilei de marţi, 26 mai, va mai ploua cu precădere în nordul şi centrul teritoriului, precum şi în zonele de deal şi munte, iar cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 25 l/mp”, precizează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), care a prelungit informarea de instabilitate atmosferică emisă ieri şivalabilă până mâine la ora 9.00.
Azi-noapte au fost ploi şi vijelii în Banat, Oltenia, sudul Crişanei, sud-vestul Transilvaniei şi zonele montane aferente.
Temperaturile, în scădere (27 grade Celsius mâine, în Bucureşti), vor marca o vreme uşor răcoroasă miercuri şi joi.
Finalul de săptămână va fi însă cald în toată ţara.
Magda SEVERIN
Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU