Primul lot din totalul de 2.879 de autoturisme Dacia Logan Ambiance achiziționate de MAI în cea de-a doua etapă a procesului de reînnoire a parcului auto a fost predat, ieri, Poliţiei Capitalei. Sunt 60 de autospeciale la preţ de 7.800 euro bucata, dotate cu anvelope de iarnă dar care nu au încă însemnele Poliţiei Române.
Gabriel Oprea, viceprim-ministrul pentru securitate națională şi ministrul Afacerilor Interne, a declarat că, în contextul recentelor atacuri armate din Franța, îmbunătățirea logisticii forțelor de ordine este un obiectiv prioritar pentru MAI.
„Prima etapă a reînnoirii parcului auto s-a încheiat în luna noiembrie anul trecut, când am predat cele 450 de autospeciale Dacia Duster destinate muncii operative. Acum suntem deja în etapa a doua; asta înseamnă alte 2.879 de autoturisme, dintre care 2.341 destinate Poliției Române. Astăzi, aceste autospeciale sunt destinate Poliției Capitalei – cea mai mare unitate a Poliției Române, care supraveghează, ajută și asigură siguranța celor peste 2 milioane de bucureșteni, a declarat el.
“Începând de acum, în fiecare lună, până în luna aprilie, vom recepționa în etape, întreg lotul de peste 2.800 de autospeciale, care vor fi destinate tuturor structurilor MAI – Jandarmerie, Poliție și Pompieri”, a adăugat Oprea.
În această lună, MAI va începe procedurile de achiziție pentru alte mijloace de mobilitate, în valoare de 20 de milioane de euro, din veniturile proprii ale ministerului, a mai anunţat Oprea.
La evenimentul de predare-primire a autospecialelor, care a avut loc la sediul MAI, au participat secretarii de stat și conducătorii direcțiilor centrale din minister, șeful Poliției Române, chestor general de poliție Petre Tobă, și comanda Poliției Capitalei.
După terminarea ceremoniei, cele 60 de mașini au mers la secțiile de poliție unde au fost distribuite.
Magda SEVERIN