La o zi dupa ce fostul ministru al Justitiei, Monica Macovei, si-a exprimat public dubiul cu privire la diagnosticul dat de dr. Serban Bradisteanu in cazul Adrian Nastase, si de la doua de cand i-a cerut demisia ministrului Internelor, Ioan Rus, pentru tratamentul preferential pe care i l-a acordat condamnatului – inclusiv prin declaratia ca detinutul si-ar fi inceput ispasirea pedepsei inca din ziua internarii la Floreasca -, Politia incepe sa dea raspunsurile asteptate de mass-media. Intr-un comunicat remis duminica, IGPR precizeaza ca Nastase nu este inca detinut, atat timp cat nu i s-a intocmit procesul verbal de aducere in arest. Amintim ca multi jurnalisti au ridicat semne de intrebare fata de incidentul din Zambaccian inca din seara tentativei de suicid a lui Nastase, pe care o cred inscenare, desi medicii care il ingrijesc, familia si avocatul Ion Cazacu sustin contrariul.
Inspectoratul General al Politiei Romane (IGPR) precizeaza duminica, intr-un comunicat, ca Adrian Nastase nu executa din pedeapsa atat timp cat se afla la Spitalul Floreasca. Poate acesta si este motivul pentru care medicii de la Floreasca au decis, tot duminica, sa hotarasca daca il transfera la spitalul Penitenciar Rahova.
Monica Macovei a atentionat asupra unei declaratii a ministrului Ioan Rus, potrivit careia Adrian Nastase si-a inceput deja executarea pedepsei de 2 ani inchisoare, avand calitatea de detinut din momentul internarii la Spitalul Floreasca. “Dansul este detinut. In acest moment isi ispaseste prima zi de pedeapsa… Paza o asigura Ministerul de Interne in acest moment”, a spus Rus, conform presei.
“Prin urmare, fiecare zi petrecuta in Spitalul de Urgenta Floreasca se scade din pedeapsa pe care trebuie, potrivit deciziei judecatorilor, sa o execute in penitenciar”, atragea atentia europarlamentarul PDL, vineri seara.
Nastase nu executa din pedeapsa in spital
”Inca din seara zilei de 20 iunie a.c., imediat dupa primirea mandatului de executare de la Tribunalul Bucuresti, Directia Generala de Politie a Municipiului Bucuresti a intreprins toate demersurile legale pentru punerea in executare a acestuia, conform prevederilor Codului de Procedura Penala. Deoarece, conform Codului de Procedura Penala, nu a fost intocmit procesul verbal de incarcerare si persoana mentionata in mandatul de executare nu a fost incarcerata intr-un loc de detentie sau intr-un penitenciar, se considera ca procedura de executare a mandatului nu a fost incheiata si sunt continuate demersurile pentru punerea sa in aplicare”, precizeaza comunicatul de presa al IGPR.
Politia s-a interesat duminica si despre starea de sanatate a condamnatului Nastase la Spitalul Floreasca, asteptand de la medici un raspuns privind transferarea acestuia la Spitalul Penitenciarului Jilava.
Ioan Rus mai are de explicat acum tratamentul preferential pe care i l-a aplicat condamnatului Nastase. Probabil ca a facut-o deja in fata procurorilor care ancheteaza tentativa de suicid, dar trebuie sa o spuna si public.
Magda SEVERIN