Un subofiţer de la Biroul Politiei Rutiere Marghita a fost reţinut de ofiţerii anticorupţie şi de procurori ai Parchetului Tribunalului Bihor, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce a fost prins în flagrant când primea 400 de euro de la un şofer din Sălaj căruia i-a cerut şpaga (plus un plin de benzină la maşina personală) pentru a-i obţine o soluţie favorabilă într-un dosar în care este cercetat pentru infracţiuni la Codul Rutier. Numai că acesta l-a denunţat Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) – Serviciul Judeţean Bihor, iar acum poliţistul se află după gratii.
Denunţătorul subofiţerului fusese prins la volanul unei maşini cu numere de înmatriculare expirate şi era anchetat de către un procuror de la Parchetul Judecătoriei Marghita pentru conducere a unui autoturism cu numere de înmatriculare false, potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului Tribunalului Bihor, Cristian Ardelean.
“Pentru fapta respectivă, conform uzanţelor din Parchetele bihorene, procurorii dispun soluţii de scoatere de sub urmărire penală, cu amenzi administrative şi suspendarea permiselor de conducere pentru o perioadă de 3 luni”, a explicat el.
“Subofiţerul a fost reţinut chiar în momentul în care a luat banii de la denunţător, într-un local din Valea lui Mihai”, a precizat purtătorul de cuvânt al Parchetului.
Cristian Ardelean a adăugat că poliţistul, convins că bărbatul nu este la curent cu această practică, l-a chemat la audieri şi în timpul discuţiilor s-a oferit să îi rezolve el soluţia respectivă, în schimbul a 400 de euro. Însă, imediat după întrevedere, la întoarcerea acasă, şoferul s-a prezentat la Serviciul Judeţean Anticorupţie din Zalău şi l-a denunţat.
DGA ne oferă detalii în comunicatul remis redacţiei: “În fapt, din denunţul formulat şi înregistrat iniţial la S.J.A. Bihor, s-a reţinut faptul că, la data de 07.10.2013 agentul principal de politie P. M. D. (Pantea Mihai Dan, potrivit unor surse judiciare, n.r.) din cadrul Poliţiei oraşului Marghita – Biroul Politiei Rutiere, aflat în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, a pretins de la denunţător suma de 300 – 400 euro şi un plin de benzină la maşina personală, pentru a interveni pe langa procuror într-un dosar penal în care era cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui autoturism neînmatriculat şi cu numere false. Poliţistul a susţinut ca banii ar putea servi pentru aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ, cu consecinţa suspendării permisului de conducere pe o perioadă de doar 90 de zile”.
Odată flagrantul organizat în noaptea de 11 spre 12 octombrie, subofiţerul a fost reţinut pentru 24 de ore şi a fost prezentat sâmbătă instanţei, cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile. Instanţa Tribunalului Bihor a emis mandat pentru 10 zile.
Împotriva poliţistului a fost începută urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
Magda SEVERIN