Ponta a bătut palma cu Pambuccian să treacă STS sub control parlamentar

Premierul Victor Ponta a negociat, luni, cu Grupul Parlamentar al Minorităţilor, ca USD (Uniunea PSD+PC+UNPR) să aibă majoritate în Parlament dacă iese PNL de la guvernare şi se sparge USL. În contrapartidă, a acceptat propunerea lui Varujan Pambuccian ca Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) să nu treacă în subordinea Ministerului Afacerilor Interne (MAI), ci sub control parlamentar. Amintim că Grupul Minorităţilor (18 parlementari) l-a mai ajutat pe Ponta şi în altă perioadă de criză: a votat moţiunea de cenzură în 27 aprilie 2012, în urma căreia Guvernul Ungureanu a căzut iar USL a venit la putere în luna mai 2012, înainte de termen (alegerile parlamentare având loc în decembrie 2012).

Declaraţiile lui Pambuccian susţin însă contrariul: „Noi întotdeauna am militat pentru soluţii stabile. Dacă ne uităm în ultimii 20 de ani au fost milioane de conflicte care nu au avut rezultat, de aceea milităm pentru soluţii care au rezultat palpabil”, a spus el la finalul discuţiilor.

Numai stabilitate nu va fi în ţară dacă iese PNL de la guvernare şi din USL. Deşi, dacă Antonescu va fi înlăturat de la conducerea partidului – cum anticipează Traian Băsescu – şi în locul lui va fi ales Călin Popescu Tăriceanu, liniştea va fi asigurată ca în perioada guvernării Tăriceanu din 2006-2008, când PSD a sprijinit PNL – care avea 20% – şi în Parlament, şi în Executiv.

Pambuccian este din anul 1996 liderul Grupului Parlamentar al Minorităţilor Naţionale din Camera Deputaţilor, iar în perioada 2000-2008 a condus Comisia pentru Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor din Camera Deputaţilor, comisie pe care a înfiinţat-o şi al cărei membru este şi în prezent.

“Am avut o discuție la inițiativa liderului de grup, domnul Pambuccian, într-un domeniu pe care îl cunoaște foarte bine și în care poate da sfaturi bune, și anume cel al telecomunicațiilor. Domnul Pambuccian mi-a propus în numele grupului ca la proiectul de lege privind STS să încercăm să găsim în Parlament o formulă chiar mai bună decât cea propusă de Guvern, și anume serviciul 112 care peste tot în Europa este la Ministerul de Interne să treacă la Ministerul de Interne, iar STS să fie sub control parlamentar. Din punctul de vedere al USD, pentru că știam de acest proiect și l-am discutat astăzi și cu ceilalți colegi, cred că o idee chiar mai bună decât a Guvernului și împreună, în Parlament, vom încerca să mergem pe această formulă”, a spus Ponta la finalul unei întâlniri cu grupul parlamentar al reprezentanților minorităților naționale.

El a precizat că îi va consulta și pe liberali, dar și pe reprezentanții celorlalte grupuri parlamentare în legătură cu această propunere, astfel încât soluția să fie una europeană și cât mai puțin disputată politic.

“Legat de 112 este o soluție absolut europeană (…), iar legat de un serviciu ca STS, la fel ca SRI, la fel ca SIE, sub control parlamentar în mod sigur e modul de organizare care să asigure cât mai multă imparțialitate și transparență. (…) Domnul Pambuccian mi-a spus că va lucra împreună cu ceilalți parlamentari de profil la amendamente la proiectul de lege al Guvernului și am spus că grupurile noastre parlamentare susțin o modificare a proiectului în acest sens”, a arătat Ponta.

În urma accidentului aviatic din Apuseni, premierul i-a cerut preşedintelui Traian Băsescu demiterea şefului STS, Marcel Opriş şi trecerea STS în subordinea Guvernului, la MAI. Cum şeful statului nu a vrut, premierul a anunţat că USL va lua această măsură prin schimbarea legii STS, arătând că are deja un proiect de lege în acest sens.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.