UPDATE! Ponta, către ministrul Apelor: “Tu ce faci fă, Doină, aici? Aveai chef de nişte inundaţii?”. Premierul neagă apelativul. VIDEO

Premierul Victor Ponta a fost surprins, ieri, de un cameraman de la ProTV, în timp ce i se adresa – cu martori – ministrului delegat pentru Ape, Doina Pană, la inspecţia cu barca pneumatică pe uliţele satului Beiu: “Tu ce faci fă, Doină, aici? Aveai chef de nişte inundaţii?”. Răspunsul acesteia a fost pe măsură: „Păi n-aveam chef, dar…”.

UPDATE ora 18.20: Doina Pană susţine că Victor Ponta i s-ar fi adresat cu apelativul “măi”, şi nu cu “fă”.

“În vocabularul premierului nu există acest cuvânt şi Victor Ponta nu l-a folosit. Premierul foloseşte un apelativ prietenesc: „măi Liviule, măi Doina”, dar nu acest cuvânt”, le-a declarat ea jurnaliştilor, după şedinţa Guvernului

Astăzi, premierul a încercat să dreagă busuiocul, la începutul şedinţei Guvernului. El a declarat că a verificat înregistrarea discuţiei cu ministrul Pană şi că este clar că nu i s-a adresat acesteia cu termenul de “fă”.

Dar cum nu putea fi prea convingător, după ce imaginile au fost difuzate la toate televiziunile de ştiri, Ponta a apelat la eternul lui “salvator”,  Traian Băsescu, spunând că “nici nu băusem whiskey, nici nu veneam de pe vapor”.

“Dumneavoastră, multă răbdare şi mult calm. Am văzut astăzi că m-am adresat injurios la adresa doamnei ministru Pană. Nici nu băusem whiskey, nici nu veneam de pe vapor. Nu folosesc termenul de «fă», m-am uitat pe înregistrare şi e clar că nu am zis aşa, dar nu contează, contează că, orice vom face, unii o să ne înjure. Important este să faceţi lucruri, sunteţi miniştri, trebuie să vă faceţi datoria şi să nu plecaţi urechea la cei care ne înjură că facem”, le-a spus Ponta miniştrilor, la începutul şedinţei Guvernului, exact în timpul în care a avut presa acces.

Înregistrarea poate fi vizualizată AICI.

Fotografia este preluată de pe site-ul Guvernului.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.