Ponta cere înăsprirea legislaţiei rutiere: „Nu vreau să trăim cu minciuna că totul e de la infrastructură”

Premierul Victor Ponta consideră că nu infrastructura este vinovată de accidentele rutiere, ci legislaţia permisivă şi şoferii indisciplinaţi, aşa că vrea să înăsprească legislaţia rutieră, inclusiv cu confiscarea maşinilor şi motocicletelor aparţinând vitezomanilor, deşi recunoaşte că, în prezent, Constituţia nu permite acest lucru. El s-a arătat îngrijorat că în perioada 1 Mai-Paşti s-au înregistrat multe accidente rutiere cu victime (88 de accidente grave cu 80 de răniţi şi 22 de morţi), deşi sunt mai puţine decât în aceleaşi perioade ale anului trecut.

“Vreau să nu ne ascundem, cum ne ascundem de fiecare dată şi găsim o explicaţie: “n-avem infrastructură”. Uite, avem: de la Bucureşti la Constanţa este autostradă şi tot au fost foarte multe accidente. Deci avem o problemă de nerespectarea legii. Avem o problemă de lipsă de autoritate a celor care aplică sancţiuni, avem o problemă de educaţie, avem o problemă legată de modul în care se elaborează permisele de conducere şi ştiţi foarte bine toată lumea în România e instructor şi permisele se dau la oricine. Avem o problemă a faptului că orice permis suspendat oricum după aceea îl ataci în instanţă şi stai un an şi conduci în continuare. Deci avem o problemă de strategie. Eu doar am constatat că este inadmisibil să avem atât de multe accidente în aceste zile în care ar fi trebuit să fim cu toţii ceva mai bucuroşi. Facem infrastructură, dar vreau şi o implementare mai dură a legislaţiei”, a precizat Victor Ponta marţi, la şedinţa USL.

El a arătat că modificarea legislaţiei în domeniul rutier în sensul înăspririi sancţiunilor şi întăririi autorităţii poliţiştilor reprezintă o prioritate guvernamentală. Iar cum Constituţia nu permite confiscarea maşinilor celor cu abateri rutiere grave, premierul va cere modificarea ei în acest sens.

“În România nu se poate decât dacă va fi de acord preşedintele Comisiei Constituţionale să modificăm la Constituţie acest lucru. Sunt ţări care confiscă maşina cu care s-a încălcat grav legea rutieră. Noi nu avem voie conform Constituţiei actuale, dar mie nu mi s-ar părea excesiv în anumite situaţii şi vă spun ca fost motociclist că ar trebui să confiscăm şi motociclete, nu doar maşini”, a spus Ponta.

Problema omenirii

Premierul a arătat că există o iniţiativă a Federaţiei Internaţionale de Automobilism care prevede o strategie de politici publice pentru diminuarea accidentelor rutiere.

„Nu e problema României, e a omenirii, a Europei. Dar nu vreau să trăim cu minciuna că totul e de la infrastructură. Nu poţi avea reguli ca Franţa şi Germania neavând aceeaşi infrastructură, dar în România avem o problemă de implementare a regulilor, o problemă de autoritate”, a insistat Ponta.

El a arătat că nu există o sigură măsură prin care să se reducă numărul de accidente rutiere, cum ar fi dublarea amenzilor, ci este vorba despre implementarea unor strategii întregi, aşa cum au făcut alte ţări, ca, de exemplu, Franţa.

“E o strategie din alte ţări, sunt hotărât să încercăm implementarea în România. Rezultatele nu vin peste noapte, ci în nişte ani”, a conchis prim-ministrul.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.