Ponta dă ultimatum: Abecedarul revine dacă nu se rezolvă rapid cu manualele digitale

Elevii din clasele I şi a II-a vor învăţa în continuare după manuale vechi, dacă în două săptămâni nu se vor soluţiona contestaţiile depuse la licitaţia organizată de Ministerul Educaţiei pentru manualele digitale, a anunţat premierul Victor Ponta, în şedinţa de astăzi a Guvernului. El i-a cerut ministrului Remus Pricopie să informeze Executivul săptămâna viitoare care este situaţia, arătând că ar fi inacceptabil ca elevii să nu aibă deloc manuale peste două săptămâni de la începerea şcolii.

“Susţin în totalitate ideea ca, după 10 ani în care tuturor le-a fost frică de mafia manualelor, să facem manuale noi, moderne, sub formă digitală, care să arate că suntem în secolul XXI, dar, în acelaşi timp, dacă toate procedurile şi contestaţiile nu se rezolvă, până săptămâna viitoare trebuie să găsiţi soluţia, chiar şi temporară. Înseamnă că şi anul acesta copiii or să înveţe după manualele vechi, cum au făcut-o şi până acum. Deci, într-o săptămână vreau să informaţi Guvernul : ori reuşim să terminăm contestaţiile, ori, dacă nu, asta e. Pentru cei care au contestat şi cei din politică care îi susţin, probabil că vom mai pierde încă câteva luni şi mergem pe manualele vechi, dar ideea că peste două săptămâni nu au copiii manuale mi se pare inacceptabilă”, i-a spus Ponta ministrului Educaţiei.

Premierul a insistat că scandalul manualelor şcolare a fost folosit şi politic.

Luni, în discursul său la deschiderea anului şcolar, Victor Ponta a susţinut că nu ştie „dacă mai e vreun copil, chiar şi în clasa întâi, care să nu aibă sau să nu ştie să umble pe computer, ori să nu aibă un telefon legat la internet”.

Cu siguranţă că premierul, care şi-a înscris fiul la o şcoală privată, nu ştie cu ce probleme se confruntă cea mai mare parte a oamenilor de la sate, unde învăţământul primar se desfăşoară în şcoli cu wc în fundul curţii şi cu internet doar de formă.

Iar ca să nu rămână mai prejos la inepţii, ministrul Pricopie, fost rector al Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), a spus într-o emisiune televizată că gemenii întemeitori ai Romei, Romulus şi Remus, ar fi fost găsiţi de o vulpe, în pădure.

Pentru prima dată în istoria învăţământului românesc, şcoala a început anul acesta fără manuale pentru elevii din clasele I şi a II-a.

Magda SEVERIN 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.