Ponta îl duce cu zăhărelul pe Mazăre cu Portul Constanţa

Premierul Victor Ponta a anunţat astăzi, la Tuzla, că Primăria Constanţa va primi noi acţiuni la Port abia după alegerile prezidenţiale, deşi fostul ministru al Transporturilor, Dan Şova, a pregătit un proiect de act normativ în acest sens încă din primăvară. Ponta îl asigura pe Mazăre în campania electorală pentru europarlamentare că “Şova a pornit procedurile”, dar acum invocă faptul că preşedintele Traian Băsescu se va opune oricărui proiect, deci şi acestuia.

După ce a întocmit proiectul şi l-a anunţat public la Antena 3 – fără să-l lanseze însă în dezbatere publică -, fostul ministru Şova a primit mari presiuni din partea primarului Mazăre să se grăbească. A făcut însă un pas înapoi, cerând ok-ul Comisiei Europene, după ce Traian Băsescu, dar şi fostul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu, l-au avertizat că face o ilegalitate.

“Răspunsul Comisiei Europene a fost că se recomandă României, după alte experienţe europene, ca statul român, într-o formă sau alta, pentru că statul român înseamnă autoritatea publică centrală – Guvern şi autoritatea publică locală, să deţină peste 50%. În ceea ce eu am propus şi ce se va face până la urmă, statul român, prin autoritatea publică centrală – minister şi locală – Primărie, Consililul Local, va deţine chiar mai mult decât 51%, va deţine 65%, restul trebuie intrat în procedura de listare la Bursă. Deci, încă 15% din ceea ce are ministerul eu cred că este bine să fie scos pe Bursă pentru că în acest fel Portul Constanţa va putea să fie o companie în primul rând transparentă, deschisă să atragă investiţii, să se poată dezvolta”, a spus astăzi Victor Ponta.

El a precizat că acest transfer de acţiuni va fi făcut după luna noiembrie, după ce Traian Băsescu nu va mai fi preşedinte, deoarece şeful statului se opune oricărei iniţiative guvernamentale.

“După noiembrie, că până în noiembrie orice vrei să faci, oricum Băsescu e contra. Adică orice vrem şi dacă vrem să aducem aici lapte şi miere, Băsescu va fi contra. Deci, ca să faci lucruri serioase, ai nevoie să scapi de această veşnică frână care ţi se pune de către domnul Băsescu şi de către susţinătorii săi din mass-media”, a menţionat Victor Ponta.

În prezent, Ministerul Transporturilor este acţionar majoritar la Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, cu 60%, iar Fondul Proprietatea şi Primăria Constanţa deţin fiecare câte 20% din capital. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.