Ponta: Importatorii se află în spatele crizei din industria alimentară, dar cea mai mare panică în scandalul laptelui au stârnit-o producătorii care îl vărsau pe câmp, nu ANSVSA

Importatorii de alimente în România şi competitorii producătorilor români pe piaţa europeană se află în spatele crizei din industria alimentară, admite premierul Victor Ponta, dar în scandalul laptelui el susţine că cea mai mare panică a stârnit-o nu anunţul ANSVSA referitor la aflatoxină, ci producătorii care vărsau laptele pe câmp. El susţine că “deşi au fost nişte probleme reale, nu erau de natură să creeze o criză” şi consideră că „este prematur” să fie evaluate pierderile, despre care cei 500.000 de mici fermieri spun că sunt “enorme”, întrucât nu li se mai colectează circa 80% din laptele muls de la vaci. Prim-ministrul recunoaşte însă că „o parte autorităţile statului” trebuie să fie mai responsabile şi nu se repeadă la televizor să spună „se pare că”, iar “după 5 zile să spună că nu s-a confirmat”. Amintim că scandalul laptelui a fost declanşat însă acum aproape 3 săptămâni, de chiar ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

„În primul rând a fost o problemă de control – şi acesta ar trebui să fie mai eficient în viitor, să nu fie doar formal – dar şi o problemă de competiţie, pentru ca nimeni nu vrea ca producătorii să fie prezenţi, în primul rând pe piaţa internă. Sunt mari interese ale celor care importă alimente. Şi, în al treilea rând, a celor care au văzut o oportunitate să facă teste ca să rezolvăm problema”, a afirmat Victor Ponta sâmbătă, la Antena 3.

El insistă că „este prematur” să cuantificăm pierderile înregistrate în piaţa din cauza acestor scandaluri.

“Nimeni nu poate să facă acum o evaluare, este prematur. (…) dar ideea este următoarea: aici trebuie să fie un parteneriat, pe de o parte autorităţile statului să fie mai responsabile şi nu să ne repezim la televizor şi să spunem că „se pare că”, şi după cinci zile venim şi spunem că nu s-a confirmat. Păi ai făcut rău deja. Doi: controalele trebuie să fie transparente, să nu pară că ascundem ceea ce am găsit. Trei: dacă nu este un parteneriat şi cu media, respectiv găsim ceva şi anunţăm”, a spus premierul.

Victor Ponta a adăugat că situaţia este acum sub control şi „se îndreaptă în această direcţie, inclusiv să evităm pe viitor aceleaşi probleme pe care le-am avut”.

“Repet: Va trebui să fie un parteneriat între autorităţile statului, mass media şi producători. Vreau să vă spun că cea mai mare panică în România nu a stârnit-o anunţul ANSVSA , ci nişte producători care vărsau laptele pe câmp. Asta este singura chestie care rămâne. Omul zice că dacă şi ăsta varsă laptele, înseamnă că nu trebuie să-l beau”, a opinat prim-ministrul.

Victor Ponta a mai spus că el cunoaşte firma din spatele acestei crize din industria alimentară, dar că Ministerul Agriculturii şi ANSVSA sunt cele care vor face publice toate interesele economice din aceste scandaluri.

Cu alte cuvinte, ministrul Daniel Constantin avea informaţii despre interesele economice din spatele scandalului laptelui, al cărnii de cal şi al cărnii de curcan, dar le va face publice abia după ce efectele distrugătoare pentru fermierii români îşi vor fi făcut efectul.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.