Ponta l-a demis pe seful ISC, insa cererea acestuia de “albire” a lui Nastase la ICCJ ramane valabila

Premierul Victor Ponta l-a demis, joi, pe seful Inspectoratului de Stat in Constructii, Constantin Adrian Balaban-Grajdan, pentru ca acesta a luat decizii fara sa-l informeze pe prim-ministru, anuntat Guvernul. Este vorba despre cererea depusa la ICCJ, prin care anunta ca institutia pe care o reprezinta nu se mai constituie parte civila in dosarul “Trofeul calitatii”, deoarece ISC nu a fost prejudiciata. In acest fel, Adrian Nastase, condamnat la 2 ani de inchisoare cu executare, are sanse sa scape de pedeapsa la recurs.

“In aceasta dimineata, primul-ministru Victor Ponta a luat decizia demiterii sefului Inspectoratului de Stat pentru Constructii, domnul Constantin Adrian Balaban-Grajdan. Incepand de astazi, domnul Balaban-Grajdan nu va mai activa in aceasta functie. Decizia a fost luata din cauza comportamentului sefului ISC, care a luat decizii fara sa-l informeze pe primul-ministru, desi institutia pe care o conduce se afla in subordinea primului-ministru”, se precizeaza intr-un comunicat al Guvernului.

In scurt timp, va fi asumata o noua numire la conducerea acestui Inspectorat, precizeaza comunicatul.

Ponta a evitat sa dea vreo declaratie in acest sens, renuntand, de altfel, intreaga zi sa mai iasa public.

Perchezitie DNA la ISC

Procurorii DNA au facut perchezitii miercuri la Inspectoratul de Stat in Constructii, de unde au ridicat documente, iar joi il audiaza pe Grajdan sip e alti 6 angajati ai Inspectoratului de Stat in Constructii. Acestia au declarat, neoficial, ca sunt consternati de gestul sefului lor.

Constantin Adrian Balaban-Grajdan a fost numit in functia de inspector general, cu rang de secretar de stat, al Inspectoratului de Stat in Constructii, in data de 18 mai, printr-o decizie a premierului Victor Ponta. In prima sedinta a Cabinetului Ponta, in data de 8 mai, acesta a trecut ISC in subordinea sa, pana atunci aceasta institutie fiind sub autoritatea Ministerului Dezvoltarii.

La vremea respectiva nimeni nu s-a sesizat de ce Ponta a tinut mortis sa faca aceasta manevra, o ipoteza plauzibila fiind aceea ca a vrut sa readuca in lesa Guvernului o institutie pe care Elena Udrea si-o transferase la Ministerul Dezvoltarii pe vremea cand era ministru.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.