Premierul Victor Ponta îi asigură pe militarii cărora Guvernul Boc le-a tăiat pensiile speciale că încearcă să identifice surse pentru revenirea la cuantumul din 2010, înainte de recalculare. Reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional nici nu vor să audă şi, mai mult, au pus condiţii Executivului dacă vrea să încheie un nou acord de împrumut după alegeri. Fiind campanie electorală, dar şi după promisiunile făcute inclusiv de ministrul Apărării, Corneliu Dobriţoiu, liderului Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, Mircea Dogaru, prim-ministrul Ponta nu o spune pe şleau că pensiile speciale nu vor reveni, ci le dă în continuare speranţe celor 30.000 de şmecheri care încasau pensii speciale de până la 30.000 de lei/lună şi acum au rămas cu „numai” 3.000 de lei.
„Ministrul Apărării şi cel de Interne trebuie să stabilească exact cât şi în ce interval pensionarii militari care au pierdut din pensie în urma recalculării pot recupera din bani, în condiţiile în care experţii FMI nu au recomandat să fie deschisă problema pensiilor”, a declarat Victor Ponta miercuri seară, la Antena 3.
“Există o iniţiativă pornită de la Ministerul Apărării, dar care trebuie să acopere pensionarii militari şi de la MAI şi serviciile de informaţii. Cei de la FMI au zis: Domne, nu suntem de acord să deschideţi problema pensiilor. Însă ceea ce eu am afirmat şi ceea ce Ministrul Apărării poate să facă în perioada următoare – trebuie să luăm să calculăm exact, pentru că mare parte dintre pensionarii militari au câştigat în urma recalculării, a rămas o categorie îngustă de oameni care au avut de pierdut. Pentru acei oameni, ministrul Apărării şi ministrul de Interne trebuie să calculeze să spună exact cât putem să reparăm, şi mai ales în cât timp”, a adăugat el.
„Acei oameni” despre care vorbeşte premierul sunt cei 30.000 de privilegiaţi care înghiţeau lunar 9 milioane de lei din buget până în anul 2010 inclusiv, fonduri pe care statul nu-i mai are.
Dogaru îşi mobilizează trupa
Aflaţi la comanda lui Dogaru, rezerviştii ameninţă că vor relua protestele din Piaţa Universităţii, fiind conştienţi că dacă nu vor primi acum, în campania electorală, ce li s-a promis, nu vor mai obţine niciodată.
În vară, ei s-au implicat activ în campania de demitere a preşedintelui Traian Băsescu şi chiar au semnat cu copreşedinţii USL un acord pentru desfiinţarea ANI, DNA, CNSAS şi a Curţii Constituţionale. Dar acum simt că pierd şi fac presiuni – ca şi revoluţionarii, de altfel, câteva zeci dintre ei protestând zilnic în faţa sediului PSD să li se dea înapoi indemnizaţia tăiată de Boc şi promisă de Ponta. În cazul acestora din urmă, odonanţa are efect doar anul acesta, iar dacă Guvernul nu o va prelungi, din ianuarie se vor relua plăţile pentru 16.000 de revoluţionari – în medie câte 2.000-2.400 lei/lună.
Revenind la rezervişti, recalcularea din 2010 – de fapt din ianuarie 2011, de când a intrat în vigoare legea pensionării – a dus la creşterea a 90% din pensiile militarilor şi scăderea numai a celor speciale. Experţii FMI i-au spus pe şleau premierului: dacă vrea să revină la pensiile vechi, trebuie să taie de la cei care au beneficiat de pe urma recalculării, şi care sunt mai mulţi. Recalcularea s-a făcut pe baza unor criterii stabilite prin lege şi este greu de reversat doar pentru unii, chiar dacă se înţeleg raţiunile electorale.
Magda SEVERIN