Ponta livrează până la alegeri 91% din cardurile de sănătate

După aproape 5 ani de întârziere – pe motiv că nu s-au putut stabili informaţiile pe care le vor conţine -, cardurile de sănătate vor fi distribuite, în sfârşit, românilor , fix înainte de alegerile prezidențiale din noiembrie.

Poşta Română şi CNAS au semnat astăzi, la Palatul Victoria, acordul-cadru pentru livrarea acestor documente. Premierul Victor Ponta a declarat că şi-a sunat mama pensionară să se uite la televizor şi să se convingă că nu minte. Candidat la Preşedinţia României, el ţinteşte înainte de alegeri un bazin electoral disciplinat şi sigur: 5,4 milioane de pensionari.

Livrarea celor aproximativ 13,6 milioane de carduri pentru românii de peste 18 ani este de 4 ani şi va începe la 18 septembrie a.c.. Contractul, în valoare de 37,5 milioane lei (8,5 milioane euro), are însă un vârf de sarcină de 6 săptămâni, dată de la care vor fi livrate circa 12,4 milioane de carduri de sănătate.

Astfel, până la sfârşitul lunii octombrie vor fi livrate 91% din carduri, a anunţat Alexandru Petrescu, directorul general al Poştei Române.

Destinatarul va primi cardul în maximum 20 de zile calendaristice începând cu ziua lucrătoare următoare celei în care trimiterile au intrat în reţeaua poştală.

123 de milioane de lei pentru tipărirea primelor 9,5 milioane de carduri

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Băniciou, a precizat, la rândul său, că în ultimele 6 luni au fost tipărite peste 9,5 milioane de carduri, pentru care au fost plătite 123 de milioane de lei. Băniciou a adăugat că alte un milion de carduri sunt în curs de imprimare.

Cardul nu va conţine informaţii medicale despre asigurat, dar va arăta unde se duc banii din decontările de tratamente şi cine va beneficia de ele. Practic, cardul va funcţiona pe principiul cardului bancar: fiecare pacient are un cod PIN iar după fiecare procedură medicală doctorul va înscrie în sistemul electronic serviciul de care a beneficiat pacientul.

Proiectul cardului de sănătate, alături de rețeta electronică și dosarul electronic sunt principalele componente ale reformei sistemului sanitar care ar reduce fraudele.

Ţinta electorală: pensionarii

Chiar dacă destinatarii cardurilor de sănătate sunt toţi românii, premierul Victor Ponta a făcut referire, în declaraţia sa, numai la cei 5,4 milioane de pensionari, principalii votanţi în alegerile prezidenţiale.

Iată declaraţia: “Am discutat de mai multe ori şi de mama mea, care, sigur, are un grup de prietene, pensionari ai statului român, mi-a spus: «Nu-mi mai zice de cardul de sănătate că eu nu cred că o să-l faceţi vreodată». Am sunat-o acum 5 minute, i-am zis: «Te rog frumos să te uiţi la televizor, n-am voie să iau eu cardul tău pentru că, conform legii, cardul trebuie să ajungă numai la titular»”.

“Mult succes şi sper ca măcar grupul de prietene al mamei mele să-şi recapete încrederea că pot să beneficieze de ceea ce aveau nevoie de atât de mult timp şi o să aştept acasă disciplinat să îmi vină şi mie cardul de sănătate, da? Nu faceţi nicio excepţie”, a adăugat Ponta, la finalul ceremoniei de semnare a contractului dintre Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Compania Naţională Poşta Română.

2 ani şi 4 luni amânare în Guvernul Ponta

Ponta s-a ferit să spună de ce distribuirea cardurilor a fost amânată timp de 2 ani şi 4 luni în mandatul său de premier. E drept că la cârma Ministerului Sănătăţii s-a aflat timp de aproape 2 ani un liberal, Eugen Nicolăescu.

Însă cum acesta a fost ministru al Sănătăţii şi în timpul guvernării Tăriceanu (2004-2008), Ponta a evitat să-l acuze, pentru că l-ar fi atacat, implicit, pe liderul PRL, care încearcă din răsputeri să rupă din parlamentarii, primarii şi consilierii locali şi judeţeni ai PNL.

Afacerile medici-farmacişti pe spinarea bolnavilor vor dispărea

Despre cardurile de sănătate s-a vorbit încă din 2006, dar distribuirea acestora nu s-au concretizat până acum, cei aflaţi la putere preferând să se piardă urma banilor în aşa-numita “gaură neagră” a sistemului sanitar.

În ultima vreme au apărut însă anchete uluitoare ale DNA, care au dezvăluit cum medici mână în mână cu farmacişti au făcut afaceri bănoase din bolile pacienţilor. Cel mai recent caz este cel de la Institutul Oncologic Bucureşti: 3 medici au decontat 1.100 de reţete emise pe numele unor bolnavi care nu au beneficiat însă de tratament.

La puţin timp după ce soţia sa a fost arestată în acest caz, medicul Ilie Vonica, patron al Grupului Polisano, ce cuprinde lanţul de farmacii prin intermediul cărora s-au decontat reţetele false, s-a sinucis aruncându-se de pe acoperişul vilei sale din Sibiu. 

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.