Ponta: Locuri de munca n-o sa mai faca statul roman ca-n epocile de dinainte de ’89

Premierul Victor Ponta a declarat sambata, la Craiova, ca “locuri de munca nu o sa mai faca statul roman, ca-n epocile de dinainte de ’89”, prioritate la finantare pe fonduri structurale de coeziune, in perioada 2014-2020, urmand sa aiba proiectele investitorilor privati care vor crea cele mai multe locuri de munca. Declaratia primului-ministru vine dupa discutia avuta vineri, la reuniunea de la Bucuresti, cu Jose Manuel Barroso, presedintele Comisiei Europene, precum si cu ceilalti lideri europeni.

“Am discutat acest lucru nu intre noi la partid sau la USL, ci cu presedintele Comisiei Europene, domnul Barroso si cu ceilalti prim-ministri din zona. Pentru Romania, pentru perioada 2014-2020, cele mai importante proiecte care trebuie finantate sunt proiectele care ii sprijina pe cei care creeaza locuri de munca”, a declarat Victor Ponta.

Primul-ministru a adaugat ca statul ii va ajuta pe marii investitori privati.

“Locuri de munca nu o sa mai faca statul roman, ca-n epocile de dinainte de ’89, locurile de munca vor fi facute de marii investitori privati, cu o singura conditie: Guvernul Romaniei sa nu le puna bete-n roate, ci sa-i ajute in toate proiectele pe care le dezvolta”, a spus premierul.

Prezent la Craiova, alaturi de Crin Antonescu si Daniel Constantin, precum si de alti membrii USL pentru a-si declara sprijinul pentru candidatul Uniunii la Primaria Craiovei, Lia Olguta Vasilescu, Victor Ponta le-a cerut in mod special candidatilor la alegerile locale sa faca toate eforturile necesare pentru orice investitor care vine si creeaza locuri de munca, astfel incat acestia sa fie atrasi, dar si sa ramana si sa pastreze locurile de munca create.

Reuniunea de la Bucuresti a liderilor europeni

Vineri, la finalul reuniunii de la Bucuresti a liderilor europeni, premierul Victor Ponta a declarat ca Romania va primi din partea Uniunii Europene sume importante pentru politica agricola comuna, in perioada 2014-2020, dar problema autoritatilor de la Bucuresti este lipsa de capacitate in a absorbi fonduri.

Premierii statelor UE membre ale grupului “Prietenii coeziunii” au semnat, in cadrul reuniunii de la Bucuresti, o Declaratie comuna in care insista pentru mentinerea unui “nivel corespunzator” al finantarii, in scopul cresterii economice si crearii locurilor de munca.

Liderii europeni au pregatit astfel un demers comun, in perspectiva discutiilor de la Consiliul European, din 28-29 iunie, unde va fi analizat cadrul financiar multianual al UE.

La Bucuresti s-au aflat reprezentanti la nivel inalt din Bulgaria, Cehia, Cipru, Croatia, Estonia, Grecia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia si Spania, precum si presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.

Romania este una dintre sustinatoarele politicii de coeziune, care vizeaza mentinerea politicilor prin care se aloca fonduri statelor mai putin dezvoltate, pentru a ajunge la nivelul de dezvoltare al mediei UE. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.