Pensiile speciale nu vor fi recalculate, dar greşelile comise în cazuri punctuale vor fi verificate şi îndreptate, iar persoanele vinovate vor plăti, a declarat marţi, la începutul şedinţei Guvernului, premierul Victor Ponta. „Nu miniştrii calculează pensiile – nici foştii, nici actualii -, ci doar cei care au atribuţii legale în acest sens”, a ţinut prim-ministrul să o admonesteze pe Mariana Câmpeanu, ministrul liberal al Muncii, care anunţase de curând contrariul.
“Vreau să închidem situaţia cu pensiile şi vreau să o audă toată lumea de la mine: nu se recalculează pensiile. La momentul la care s-a aplicat legea privind pensiile – în special în zona militară, dar nu doar în zona militară, ci şi la celelalte pensii speciale – au existat probleme în modul de calculare. Dacă există ceva la Parchet trebuie să ştim, să vedem dacă e cineva vinovat şi va fi tras a răspundere. Vorbesc de cei care au calculat documentele primare”, a precizat Victor Ponta, la Palatul Victoria.
„Nu ne apucăm să răsturnăm iarăşi sistemul”
Prim-ministrul a spus că vor fi îndreptate greşelile comise în cazuri punctuale şi că nu vrea să apară “o nouă problemă uriaşă, care să stârnească panică în rândul tuturor”.
“Nu sunt de acord cu o asemenea abordare. În rest, Parlamentul, Senatul, Avocatul Poporului, toată lumea are dreptul la opinie, dar vreau să transmit acest semnal foarte clar: nu ne apucăm să răsturnăm iarăşi tot sistemul. Unde sunt cazuri punctuale cu greşeli, acolo sigur că vor fi constatări şi vor fi îndreptate”, a adăugat Victor Ponta.
“Dacă vine Curtea de Conturi şi spune că ceva s-a calculat greşit – sau Avocatul Poporului -, trebuie să tratăm foarte serios problema. O să vedem care sunt constatările autorităţilor în drept şi după aceea vom lua decizii. Ceea ce vreau să transmit foarte clar: totuşi, e vorba de 160.000 de oameni care au muncit pentru ţara asta, care au în mod corect pensii pentru ţara asta şi nu vreau să existe vreun motiv de panică sau de nelinişte în ceea ce-i priveşte”, a insistat premierul.
Cei 160.000 de beneficiari ai pensiilor speciale îşi iau adio de la ele
El s-a referit la cei 160.000 de pensionari cu pensii speciale, care înainte ca Guvernul Boc să dea Legea pensiilor, obţineau venituri foarte mari până au fost recalculate.
Cât priveşte personalul din Armată, circa 90% au obţinut mai mult la pensie, după recalculare, şi numai 10% au fost tăiate până la limita de 3.000 de lei, cât prevede legea.
Promisiunile din campanie, învinse de realităţi
Amintim ănsă că în campania electorală chiar Ponta le-a dat speranţe rezerviştilor cu pensiile tăiate, promiţându-le că le va readuce la cuantumul de dinainte de 2010, înainte de recalculare.
Fostul ministru Corneliu Dobriţoiu făgăduia încă din luna mai 2012 că pensiile speciale vor reveni la cuantumul iniţial.
Sistemul unitar de pensii a fost adoptat, prin lege, în data de 16 septembrie 2010, însă în cazul militarilor recalcularea a început în 2011.
Potrivit fostului premier PDL Emil Boc, circa 168.000 din MApN şi MAI, ce beneficiau de aşa-numitele “pensii speciale” – in principal pensionaţi anticipat, ce încasau sume imense de la stat fără să aibă anii necesari pentru a primi sumele calculate aberant, pe baza salariilor din ultimele 3 luni de serviciu -, au trecut prin filtrul recalculării pensiilor.
Cum recalcularea s-a făcut eşalonat, militarii în cauză apucaseră să-şi încaseze pensiile grase în 2011, iar în 2012 ar fi trebuit să le returneze banii. Dar Guvernul Ponta I le-a făcut concesia de a le lăsa sumele încasate în plus timp de un an.
Magda SEVERIN
Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU