Premierul Victor Ponta a anunţat că una dintre marile companii germane din industria auto va deschide o fabrică în România, dar nu poate să-i facă public numele până când board-ul ei va adopta o decizie finală în acest sens, înţelegerea fiind ca anunţul să fie făcut împreună de cele două părţi.
“Zilele trecute, în şedinţa Guvernului, pe lista confidenţială – pentru că aşa a fost înţelegerea – am aprobat un memorandum de înţelegere cu una din cele mai mari şi mai prestigioase companii din Germania, care va deschide o fabrică în România. Nu ştiu dacă e cea mai mare, dar poate că e una din cele mai faimoase. Înţelegerea dintre noi este să anunţăm împreună acest lucru”, a spus Ponta, sâmbătă, la Antena 3.
Întrebat în ce domeniu va investi această companie, premierul a arătat că este vorba de unul “foarte drag” României, în care lucrează deja doi mari producători importanţi.
Întrebat în continuare dacă este vorba de domeniul auto, Ponta a răspuns: “Doamne ajută să putem să dăm împreună această ştire”. În prezent, companiile care produc autoturisme în România sunt Dacia Renault şi Ford.
În urmă cu 5 ani, Guvernul Tăriceanu s-a aflat în discuţii cu grupul german Daimler, care hotărâse să construiască o nouă fabrică pentru producţia de automobile Mercedes Benz în Europa de Est, dar până la urmă germanii s-au orientat către Ungaria, unde au investit 800 milioane euro şi au asigurat 2.500 de locuri de muncă.
În toamna trecută, autorităţile locale din Lugoj au anunţat în presa locală că BMW se interesează de deschiderea unei fabrici la Lugoj.
Ar mai putea fi Audi, divizia de lux a grupului german Volkswagen, despre care oficiali guvernamentali au declarat la un moment dat că ar vrea să producă autovehicule în România. (M.S.)