Ponta: Principalele blocaje au apărut din cauza camioanelor

“TIR-urile au fost trase pe dreapta, nu circulă pentru că principalele blocaje au apărut din cauza camioanelor”, a declarat premierul Victor Ponta, la şedinţa de la ora 18.00 a Comandamentului de iarnă, organizată la sediul Ministerului de Interne. El le-a cerut reprezentanţilor Poliţiei să închidă, fără rezerve, toate sectoarele de drumuri acolo unde consideră că pot pune în pericol viaţa oamenilor. În total, la această oră se află închise 22 de drumuri naţionale, cele 3 autostrăzi, plus toate porturile maritime.  Au fost anulate 19 trenuri şi mai multe curse aeriene de pe aeroporturile din Bucureşti.

“Fac un apel încă o dată la populație ca numai și numai în situații cu totul și cu totul excepționale să meargă cu mașinile, până mâine seară, pe drumurile afectate (de ninsori și viscol — n.r.). Altfel, mi se pare un semn de inconștiență, dacă nu există ceva urgent, în condițiile în care este foarte clar că avem 48 de ore de condiții meteorologice extrem de dificile, să vedem oameni care depășesc barierele pe care scrie foarte clar ‘drumul este închis’, să vedem oameni care merg și pornesc la această oră cu familii, cu copii, fără a avea lucruri absolut urgente. Poliția are din partea mea toată autoritatea de a opri chiar și aceste situații. Evident, toate camioanele, TIR-urile, sunt pe dreapta, nu circulă niciunul pentru că principalele blocaje și pe autostrada A1 și în celelalte zone au apărut din partea camioanelor”, a declarat premierul.

“O să trecem cu bine şi peste aceste 24 de ore”, a spus Victor Ponta. El a mulţumit mass media pentru informarea populaţiei, precizând că “este vorba despre un efort colectiv al SMURD, MAI, MApN, CNADNR, autorităţi locale”.

Totodată, el le-a cerut oamenilor “să rămână în casă”.

Despre acţiunea de salvare a sutelor de oameni rămaşi blocaţi de la ora 12.00 pe Autostrada Bucureşti-Piteşti premierul nu a dat amănunte, trecând repede peste subiect spunând că “Armata şi forţele MAI vor interveni peste tot acolo unde este nevoie”.

La rândul său, vicepremierul Gabriel Oprea, şeful Comandamentului de iarnă,  le-a cerut tuturor prefecţilor să apeleze la instituţiile comandamentului de iarnă, Poliţie, Pompieri, Ambulanţă, Armată, pentru orice chestiune cu care nu se pot descurca.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.