Premierul Victor Ponta a afirmat că atunci când Petrom majorează preţul carburanţilor este tentat să critice compania, dar se opreşte imediat, pentru că îşi dă seama că Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat şi de el depind 25.000 de familii. El a admis că redevenţele pentru petrol şi gaze trebuie renegociate, dar a precizat că o modificare a nivelului acestora nu va fi efectuată mai devreme de 2014.
“Uneori sunt tentat să critic Petrom pentru preţul benzinei şi astfel să obţin aplauze efemere, dar mă opresc pentru că este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat (…), 25.000 de familii au venituri pentru că au un membru angajat la Petrom. (…) Cu riscul de a pierde nişte voturi, vreau să mulţumesc Petrom pentru construirea termocentralei “, a declarat Victor Ponta marţi, la inaugurarea termocentralei Petrom de la Brazi.
Prim-ministrul a amintit că, în prima sa vizită externă în calitate de premier, s-a întâlnit la Viena cu şefii OMV şi Petrom, în care au discutat despre termocentrala de la Brazi.
“Preşedintele OMV, Gerhard Roiss, mi-a vorbit cu lipsă de optimism despre centrală. (…) Construcţia termocentralei Petrom este un semn de competiţie pentru ceilalţi producători de energie din România”, a spus Ponta.
Despre redevenţele pentru petrol şi gaze, premierul a admis că trebuie renegociate, însă a precizat că nu pot fi făcute modificări până în 2014, deşi în luna mai spunea contrariul.
“Redeveneţele trebuie renegociate. Înainte de 2014 nu avem voie să modificăm contractul de privatizare al Petrom. Dacă am stat din 2004 până în 2013, mai putem sta un an”, a afirmat Ponta.
Redevenţele, analizate doar de principiu
Mariana Gheorghe, directorul general al OMV Petrom, a declarat recent că OMV Petrom şi Guvernul au început de câteva luni discuţiile privind redevenţele pentru petrol şi gaze, dar deocamdată sunt analizate doar “principiile” privind impactul unui nou nivel al taxelor asupra companiei şi economiei.
“Contractele noastre nu expiră în 2014. Este vorba de acea clauză de stabilitate garantată de Guvernul României tuturor producătorilor, nu numai OMV, până în anul 2014, să menţină redevenţele la nivelul curent, şi anume între 3,5 şi 13,5%. Aceste discuţii sunt purtate de câteva luni deja, nu este o decizie care se poate lua într-o discuţie sau câteva”, a afirmat Gheorghe.
Redevenţele de petrol şi gaze, cuprinse între 3,5% şi 13% din producţie, au fost fixate în 2004 şi sunt valabile până în decembrie 2014. Aceste taxe au fost stabilite prin contractul de privatizare a companiei Petrom cu grupul austriac OMV.
Promisiuni
Atât fostul premierul Emil Boc, cât şi Victor Ponta au anunţat că vor mări redevenţele, dar nu au precizat când anume.
Boc a recunoscut însă că “Petrom nu mai este al românilor”, dar că statul român va utiliza toate pârghiile pe care le are la dispoziţie pentru a opri scumpirea aberantă a carburanţilor.
Nu s-a întîmplat aşa, iar preţul combustibililor bate spre 7 lei litrul – şi nu numai la Petrom, ci şi la staţiile de distribuţie ale celorlalte companii petroliere, Rompetrol şi Lukoil.
530 mil. euro în centrala de la Brazi
În construirea centralei de la Brazi, care va putea acoperi 8-9% din necesarul de energie al României, Petrom a investit 530 milioane euro. Centrala funcţionează pe gaze.
Guvernul a aprobat recent o hotărâre care permite Petrom să utilizeze pentru producţia de electricitate în termocentrală, până în 2014, doar gaze din producţia internă. Într-o situaţia asemănătoare ar fi şi compania de stat Romgaz, care deţine termocentrala Iernut, unitate care însă este oprită.
Celelalte companii sunt obligate, conform legislaţiei în vigoare, să cumpere gaze şi din producţia internă, şi din import pentru producţia de energie.
Magda SEVERIN