Ponta ii tine in brate pe bugetari si cere crestere economica din zona privata

Premierul Victor Ponta nu renunta nici mort la majorarea in acest an a salariilor din sectorul bugetar, desi Romania a reintrat in recesiune. El se bazeaza pe o cat de marunta cresterere economica in zona privata, unde promite ca va acorda facilitati. Seful Executivului pare ca nu isi face griji, afirmand ca, deocamdata, nu se inregistreaza incasari mai mici la buget.

“O sa avem crestere economica si locuri de munca doar din zona privata, si va spune asta un social-democrat. O sa avem un program de reducere a numarului de taxe inutile care duc la birocratie si coruptie si trebuie sa ne pregatim pe cat posibil pentru a preintampina efectele negative care vin din evolutiile in plan european, in special Grecia. Nu vreau sa spun ca este bine ce se intampla, dar comparand cu Polonia, Ungaria, Cehia, tari cu economie mai stabila decat noi si care sufera aceeasi depreciere a monedei, este clar ca e un fenomen european”, a spus Ponta.

El a insistat ca recesiunea nu va afecta cresterea salariilor in sectorul bugetar, iar Guvernul nu va renunta nici la a doua etapa de majorare, programata pentru finalul acestui an.

“Astazi am avut o discutie cu ministrul Finantelor si seful ANAF pe tema incasarilor la buget si, deocamdata, nu sunt probleme. Daca vor fi probleme de incasari mai mici la buget, vom reduce de al cheltuieli”, a adaugat seful Guvernului.

Premierul a aratat totodata ca datele economice aferente primului trimestru erau cunoscute demult de catre autoritati si ca tinta unei cresteri economice de 1,5% pentru acest an va fi mentinuta.

“Este important sa vedem cat putem tine din aceasta tinta”, a conchis Ponta. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.