Pop: Deciziile CNATDCU sunt nule

2

Ministrul interimar al Educatiei, Liviu Pop, sustine ca toate deciziile luate vineri de Consiliului General al CNATDCU sunt nule, intrucat nu a fost intrunit cvorumul de 14 membri, necesar pentru ca sedinta sa fie statutara. Aceasta este ultima reactie a sefului de la Educatie, el incercand din rasputeri, de-a lungul zilei, sa impinga in zona politica verdictul CNATDCU privind plagiatul premierului Victor Ponta. Astfel, dupa ce Consiliul s-a intrunit la ora 9.00 – in sedinta anuntata de saptamana trecuta – , ministrul a publicat in Monitorul Oficial un ordin prin care modifica componenta si regulamentul de functionare ale acestui for. Apoi, cu putin inainte de declaratiile presedintelui Consiliului, academicianul Marius Andruh, ministrul interimar al Educatiei a transmis un comunicat de presa in care acuza ca “gesturile unor membri ai Consiliului National de Atestare a Titlurilor sunt politice, fara relevanta stiintifica”. Iar aceasta o spune un profesor de liceu, fost sindicalist. Cand a vazut insa ca decizia CNATDCU a fost luata in unanimitate, a schimbat foaia: “Consiliul nu a intrunit cvorumul”, a decis el.

“Nu s-a intrunit cvorumul de 14 membri, decizia a fost luata doar de 13. Asta inseamna ca toate deciziile luate astazi de acest consiliu sunt nule, pentru ca nu a fost cvorumul de sedinta, deci nu se putea tine sedinta si ma refer la intregul consiliu de 20 de persoane. (…) Daca stiam ca acest Consiliu are de gand sa analizeze ceva ce nu este de competenta lui, poate nu se intampla asta. Prin Ordinul de astazi nu am facut decat o majorare a Consiliului General de la 20 de persoane la 45 de persoane”, a precizat ministrul Pop.

Cu alte cuvinte, parerea a 13 profesori universitari, printre care 7 academicieni nu conteaza pentru interimarul de la Educatie, profesor de liceu – mai mult sindicalist.

Acad.Marius Andruh a precizat insa ca in Consiliu au fost 13 membri prezenti, iar ceilalti au votatprin e-mail, iar regulamentul CNATDCU prevede ca votul electronic este permis. De altfel, prof. Mircea Miclea, membru in Consiliu, a declarat in cursul zilei, la mai multe televiziuni, ca se afla in Cluj si nu a putut veni in Bucuresti, dar ca si-a trimis votul prin e-mail.

“Gestul membrilor CNATDCU, fara relevanta stiintifica” 

In comunicatul remis de Ministerul Educatiei se arata ca “gesturile de astazi ale unor membri din Consiliul General al CNATDCU sunt politice, fara nici o relevanta stiintifica, fapt care a dus la dorinta altor membri din acest Consiliu General de a boicota, prin absenta, astfel de gesturi”.

“Ministerul Educatiei respinge ferm încercarile de politizare a acestei decizii. (…) Prin atitudinea lor, unii membri ai Consiliului General al CNATDCU au riscat compromiterea acestei institutii”, se mai arata în comunicat.

Ministerul Educatiei mai precizeaza ca prin Ordinul publicat vineri în Monitorul Oficial, nu se decide desfiintarea Consiliului National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU), ci reorganizarea acestuia, fara nico legatura cu “elemente vehiculate în dezbaterea publica”.

Cine sunt membrii Consiliului

In randul membrilor CNATDCU se afla somitati ale lumii stiintifice romanesti, 7 fiind membri ai Academiei Romane, al caror cuvant nu poate fi pus la indoiala. Iata componenta Consiliului:

* Marius Andruh, membru al Academiei Romane

* Ionel Haiduc, presedintele Academiei Romane

* Dorel Banabic, membru al Academiei Romane

* Mircea Dumitru, rectorul Universitatii Bucuresti

* Ioan Aurel Pop, rectorul Universitatii Babes Bolyai

* Viorel Barbu,membru al Academiei Romane

* Lucian Pintilie, dir. gen al Institutului National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor, Bucuresti-Magurele

* Lazar Vlasceanu, seful Catedrei de Sociologie, Universitatea Bucuresti

* Mircea Miclea, fost ministru al Educatiei, profesor la Departamentul Psihologie din cadrul UBB

* Liviu Marsavina, seful Catedrei de Rezistenta Materialelor, Universitatea Politehnica din Timisoara

* Mihai Lucan, seful Oficiului Regional de Transplant Cluj

* Dragos Ciuparu, prorector al Universitatii Petrol si Gaze Ploiesti

* Sergiu Nedevschi, Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca, prorector Cercetare stiintifica, infrastructura informatica si comunicatii; specializari/documentari – august 2006, University of California, Berkeley

* Octavian Popescu, dir. adj. stiintific la Institutul de Biologie Bucuresti, Academia Romana

* Marian Preda, consultant international UNICEF Moldova

* Bogdan C. Simionescu, profesor invitat al Universitatii din Freiburg, Germania

* Cristian Oara

* Carmen Socaciu

* Rodica Zafiu

* Ioan Aurel Pop

Argument pentru modificarea componentei Consiliului

“Decizia luata de ministrul interimar al Educatiei, Liviu Marian Pop, are la baza, dincolo de problemele de functionalitate constatate în cazul acestui for, intentia de a crea un Consiliu echilibrat din punct de vedere al reprezentarii sistemului academic din România, mai spun reprezentantii ministerului. Conform surselor citate, multe zone ale mediului academic din România ar fi fost nemultumite de faptul ca 25% din membrii CNATDCU erau de la Universitatea Bucuresti, iar in restul componentei Consiliului General se regaseau reprezentate un numar restrans de unitati de invatamant superior”.

“Am considerat ca este absolut necesara o reprezentare mai larga a mediului universitar in cadrul Consiliului National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare, atat din punct de vedere al unitatilor de invatamant, cat si din punct de vedere al specializarii celor care ocupa locurile din acest for. Mentionam ca membrii actuali ai Consiliului general isi pastreaza aceasta calitate”, se mai precizeaza in comunicatul Ministerului Educatiei.

Magda SEVERIN

2 COMENTARII

  1. * Sergiu Nedevschi, University of California, Berkeley ?! Sau este vorba doar despre Sergiu Nedevschi Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca ? Fiul sau tatal ? Este o mare diferenta, dar gresala este intentionata.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.