De la 1 ianuarie, Poşta Română a majorat cu procentaje între 11% şi 237% tarifele la serviciile Prioripost, corespondenţă cu confirmare de primire şi post restant, precum şi la căsuţele poştale. La corespondenţa neprioritară cu confirmare de primire, tarifele au urcat între 29,3% şi 33,7%, în funcţie de greutate. Scumpirile sunt invocate prin creşterea preţurilor la combustibili, la utilităţi şi la alte servicii, în perioada 2008 şi 2014. Compania Naţională Poşta Română (CNPR) prelucrează circa 75% din totalul trimiterilor de corespondență, imprimate, colete etc.. La 20 decembrie 2013, Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) anunța că Poșta a fost desemnată din oficiu furnizorul de serviciu universal în domeniul serviciilor poștale pentru perioada 1 ianuarie 2014 – 31 decembrie 2018, pentru toate serviciile poștale incluse în sfera serviciului universal.
Pentru trimiterile cu greutate de până la 20 grame, tariful a urcat de la 4,90 lei la 6,50 lei, iar pentru cele de peste 500 grame şi până la 1.000 grame, de la 10,10 lei la 13,20 lei.
La trimiterile cu greutate peste 1.000 grame şi până la 2.000 grame, Poşta practică un tarif de 16,60 lei, în urcare de la 12,80 lei.
În cazul corespondenţei prioritare cu confirmare de primire, tarifele s-au majorat între 29,5% şi 32,5%. Astfel, pentru trimiteri cu greutate de până la 20 grame, clienţii plătesc acum 7 lei, faţă de 5,40 lei până la finele anului trecut, iar pentru cele de peste 20 grame, tariful a urcat de la 5,85 lei la 7,60 lei.
Tarifele pentru serviciile Prioripost la ghişeu şi la sediu au crescut între 27,3% şi 61,9%, respectiv 30,4% şi 61,3%.
Rămân cu tarife nemajorate volumele mai mari de 10 trimiteri (clienţi fără contract), respectiv un volum mai mare de 50 trimiteri (clienţi cu contract), atât în cazul serviciilor tip Prioripost (ghişeu sau sediu), cât şi al serviciilor de corespondenţă cu confirmare de primire (prioritare sau neprioritare).
Cea mai mare majorare de tarife a fost aplicată la abonamentele lunare pentru închirierea de căsuţe poştale nominale, de la 4,45 lei la 15,00 lei, respectiv 237,1%.
Abonamentul pentru o casuţă poştală nominală (persoane juridice) a crescut de la 10 lei la 25 lei, iar la cele nenominale (persoane fizice şi juridice) de la 13,35 lei la 30 lei.
Alte servicii al căror tarif a fost actualizat sunt preluare sediu/domiciliu, livrare sediu/domiciliu, coletărie anunţată, coletarie din afara sferei serviciului universal (colete cu AR sau cu ramburs şi colete peste 10 kilograme).
CNPR este cel mai mare operator de servicii poștale, cu o rețea teritorială de 5.680 de oficii poștale. Statul român deține 75%, iar diferenţa de 25% aparţine Fondului Proprietatea.
Potrivit datelor ANCOM, în anul 2012 au fost procesate în România 523.286.299 de trimiteri poștale (trimiteri de corespondență, imprimate, colete etc), iar CNPR a continuat să prelucreze cea mai mare parte dintre ele (74,28%). Cu toate acestea, traficul total realizat prin CNPR a scăzut față de anul 2011 cu 7,17%, în timp ce restul furnizorilor au procesat cu 23,98% mai multe trimiteri față de anul anterior.
La nivelul trimiterilor interne și internaționale, din numărul total de 493.436.207 trimiteri interne, Poșta Română a procesat cu 6,85% mai puține decât în 2011, respectiv 367.215.481 de trimiteri, în timp ce numărul de trimiteri interne procesate de către furnizorii privați a ajuns la 126.220.726 de trimiteri, crescând cu 23,54% față de anul anterior.
Magda SEVERIN